CTP nu mai dorește să apară la TV. Mesajul tranșant al gazetarului: Îmi vine greață
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a precizat că nu mai dorește să apară la televizor deoarece nu își mai găsește locul. De asemenea, acesta a mai spus că va rămâne în presa scrisă și că va mai păstra o rubrică în cadrul unui post radio.
Cristian Tudor Popescu a povestit că locul unde vorbește și unde scrie l-a interesat mereu, la fel cum l-au interesat și spusele celor alături de care a apărut.
„Mi s-a spus: „Ce-ți pasă ție că ăla nu știu ce tâmpenii a spus sau că televiziunea aia nu știu ce atitudine a avut”. Ba îmi pasă! Îmi pasă! Oriunde am lucrat, am lucrat atâta vreme cât am considerat că e locul meu acolo.
Nu mi-e indiferent dacă lângă mine mai apare un individ care scrie sau vorbește niște chestii de îmi vine greață sau mă revoltă”, a spus Cristian Tudor Popescu, potrivit evz.ro.
Având în vedere că nu și-a mai găsit locul la anumite locuri din presă, cunoscutul gazetar a decis să plece. Totuși, acesta a mai spus că scrie în continuare la diferite publicații.
CTP a încetat colaborarea cu Digi 24
În luna iunie a acestui an, gazetarul Cristian Tudor Popescu anunța prin intermediul paginii sale de Facebook că nu va mai apărea la acest post de televiziune, fiind vorba de o decizie unilaterală.
Omul de presă a venit cu detalii pe pagina sa de Facebook, unde a anunțat că Emisiunea Cap Limpede a avut de fapt ultimul episod vineri, 3 iunie, în timp ce el credea că va fi vorba doar de ultima emisie din acest sezon.
Totuși, se pare că Digi 24 a considerat că „diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala”, după cum a anunțat Cristian Tudor Popescu într-o exprimare literară a situației.
Mai mult, acesta spune că nu există vreo altă televiziune de știri din România unde s-ar putea transfera, însă a anunțat că este posibil să își facă propria emisiune pe YouTube, chiar dacă pentru moment este decis să ia „o pauză video”.
„Diagnosticul – mai dăunător decât boala
Emisiunea Cap Limpede de vineri, 03 iunie, nu a fost ultima din acest sezon, a fost ultima. Nu ne mai vedem la toamnă. Analizând conținutul acestei emisiuni, conducerea postului a decis să înceteze colaborarea cu subsemnatul. Este o hotărâre unilaterală, care aparține Digi 24. Diagnosticele puse în Cap Limpede final au fost considerate mai dăunătoare pentru imaginea postului decât boala.
Ar fi trebuit să mă despart de mult de Digi 24. Am mai rămas din respect față de telespectatorii emisiunii Cap Limpede și de partenerul meu de dialog, domnul Claudiu Pândaru. Acum, sunt dezlegat.
Nu există vreo televiziune de știri la care să iau în considerare a mă „transfera”. Poate că ne vom revedea pe youtube, mă voi gândi. Deocamdată, iau o pauză video. Dar, ne putem întâlni în continuare în scris, în Republica, pe facebook și, audio, joia dimineața, la Europa FM. Deși concediat, nu plec în concediu”, a mai transmis CTP pe Facebook în mesajul adresat publicului său.