Cristian Tudor Popescu a vorbit azi, la Digi 24, despre experiența sa la exprimarea votului din cadrul alegerilor locale din această duminică. Potrivit ziaristului, șansele ca cineva să intre în contact cu coronavirusul, la secția de votare unde a fost el prezent, sunt egale cu zero. „Am mers la vot aidoma unui pește care este aruncat pe mal și se sufocă,” a spus CTP.
„Am votat! Șansele, după părerea mea, de contaminare la secția de votare unde am fost eu, în sectorul 1, la Grivița, sunt zero.
Iată condițiile în care s-a desfășurat votarea: la intrare mi s-a oferit dezinfectant, mi-am dezinfectat mâinile, apoi o pereche de mănuși, apoi o mască, după care temperatura mi-a fost luată nu cu termometrul pistol, ci de la distanță, a apărut pe un ecran pe care eram filmat, iar distanțarea fizică a fost continuă, tot timpul, nu s-a apropiat nimeni de nimeni.
În secția de vot mi-am lipit autocolantul pe buletin singur. Nu există niciun fel de contact, niciun fel de apropiere în drumul prin secția de votare. Mijloacele de dezinfecție și de protecție sunt 100%.”, a spus gazetarul.
Nu prea au fost mulți oameni
CTP a mai menționat că nu a văzut prea multă lume la secția de votare. Acesta a subliniat că momentan prezența la vot este destul de joasă.
„Din păcate, însă, nu am văzut lume prea multă. De atâția ani de când votez aici, eu cam știu cum e cu prezența. Deocamdată prezența este destul de jos”, a completat gazetarul.
Asemănare inedită
Gazetarul a continuat prin a explica de ce a mers la vot în acest an.
„Am mers la vot aidoma unui pește care este aruncat pe mal și se sufocă. Peștele ce trebuie să facă în situația asta? Sare, se zbate în toate direcțiile, speră să ajungă înapoi în apă.
Nu știe dacă cu săritura următoare va atinge apa, dar știe că dacă stă, dacă nu se mișcă, va muri. De aceea m-am dus la vot”, a explicat Cristian Tudor Popescu.