Scandal imens în presa românească după ce cunoscutul prezentator de la România TV, Victor Ciutacu, a lansat recent un atac dur la adresa jurnalistului Cristian Tudor Popescu după ce acesta a lansat un scenariu sumbru prin care românii care nu se vaccinează riscă să fie expulzaţi. Ce au spus cei doi gazetari şi cum s-a ajuns la această ceartă vedeţi în rândurile de mai jos.
Victor Ciutacu, moderatorul România TV, l-a atacat pe Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus că românii care refuză vaccinarea ar trebui expulzați.
„Cătușele, pe lângă un instrument de tortură, cum sunt prezentate acum – ele nu fac niciun rău, îți blochează mâinile. Ești în stare de arest, cu ceva trebuie să marchezi acest lucru. Ele sunt un semn al unei hotărâri a unei instanțe. Dacă am da o lege să fie expulzaţi din ţară toţi cei care nu vor să fie vaccinaţi? Așa a început și Adolf în Germania, Cristi. Întâi i-a însemnat pe evrei. După aia i-a expluzat: AUschwitz, Birkenau, pe unde a găsit spații de cazare și de exterminare. Ești pe drumul cel bun, Crucișătorule! Pe când intrarea în politică? Ai putea închega o mișcare a oamenilor puri…”, a scris Victor Ciutacu, pe Facoobok.
Anunţul lui CTP care l-a înfuriat pe Victor Ciutacu
Atacul lui Ciutacu vine după ce Cristian Tudor Popescu i-a atacat dur, acum câteva zile, pe românii care refuză vaccinarea. Gazetarul CTP spunea atunci că ar trebui să existe o lege care să-i expulzeze.
„Un cetăţean al acestei ţări are dreptul de a infecta premeditat un alt cetăţean? N-are! Faci puşcărie. Aceşti inşi care nu-şi fac vaccinul nu au libertatea de alegere. Nu e vorba de el. Ei gândesc aşa: «nu-mi pasă, sunt immun, mănânc vitamine şi din moşi strămoşi, de la poporul lui Decebal, am carne bună pe mine şi nu mă îmbolnăvesc». Dacă vrei să mori, n-ai decât! Problema e că omori pe alţii, stimaţi domni şi stimate doamne care refuzaţi vaccinul. Nu aveţi libertatea de a infecta pe alţii.
Dacă am da o lege să fie expulzaţi din ţară toţi cei care nu vor să fie vaccinaţi? Ştiţi că dacă mergeţi într-o ţară şi nu ai anumite vaccinuri poţi să zaci în aeroport nu-ţi dă drumul în ţara respectivă? Nu eşti liber să faci ceea ce dăunează grav celor din jurul tău. Libertatea înseamnă să faci ce vrei, asta le-a intrat în cap oamenilor după ’90. Nu, nu faci ce vrei, decât dacă stai într-o peşteră în vârful munţilor. Câtă vreme trăieşti în societate, legea nu îţi dă dreptul să faci ce vrei nici măcar cu tine”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi 24.