Cristian Tudor Popescu i-a dat replica Patriarhului
Cristian Tudor Popescu a scris pe Facebook că poate să râdă de naivitatea celor care se închină la moaște. El a spus că nu i se pare normal ca pelerinii să facă semnul crucii în fața unui cadavru. Patriarhul Daniel i-a replicat că „evlavia credincioșilor față de sfintele moaște și icoane a fost o constantă în istoria Ortodoxiei”.
„Când cinstim moaștele sfinților, noi, ortodocșii, nu cinstim oase, cum greșit spun cei nepregătiți, neinformați și rău intenționați. Ci ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, noi nu cinstim lemnul.
Ci persoana sfântului reprezentat. De aceea, credincioșii evlavioși, pelerinii, simt prezența harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți și se bucură. iar cei care nu au credință și simțire duhovnicească nu se bucură, ci se tulbură”, a spus Patriarhul României.
La scurt timp, a venit și replica lui Cristian Tudor Popescu. El a scris pe Facebook că nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau să spună ceva despre cultul moaștelor.
„Văz că n-au fost de ajuns Șoșoacă, Simion și jurnalierii care vor să mă vadă decedat, însuși Patriarhul Daniel iese să afurisească opinia subsemnatului despre moaște și adorarea lor. Să ne deslușim creștinește, prin urmare.
Nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau măcar să spună ceva cu privire la cultul moaștelor. Iisus Hristos nu spune nicăieri că trebuie conservate și venerate rămășițele de carne și oase ale vreunuia dintre apostolii și mucenicii ce vor fi dați morții în numele Lui. Sau ale celor cu mare credință în Dumnezeu” a scris CTP pe Facebook.
Pentru ce e nevoie de „bucăți de trup uscate”
El a mai scris că „dacă vrei ca o sfântă, un martir să te ajute nu poți să-i cinstești amintirea, faptele, cuvintele rămase? Să te rogi? De ce ai nevoie de bucăți de trup uscate? Am văzut cum pelerinii la Sf. Parascheva sau alți sfinți se închină, își fac cruce în fața raclei. Aceasta, după rațiunea mea, este o jignire, o desconsiderare la adresa lui Iisus.
Crucea este a Mântuitorului. A nimănui altcuiva. Crucea pe care a pătimit și a murit nu poate fi însușită nici măcar de cei mai însemnați ucenici ai Săi. Sfântul Petru a refuzat să fie crucificat de romani aidoma lui Iisus, cerând să fie pus pe o cruce inversată, cu capul în jos, pentru a nu atinge simbolul christic. Sfântul Andrei, încreștinătorul românilor, la fel, a vrut ca pedeapsa răstignirii să-i fie pe o cruce în forma literei X, ca să nu refacă în vreun fel sacrificiul dumnezeiesc. Pentru a învia, orice mort creștin trebuie semănat în pământ ca o sămânță – căci din țărână ai fost făcut și în țărână te vei întoarce.
La capul mormântului stă crucea pe care scrie INRI, Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor, și nimic altceva. Gestul de închinare, semnul crucii, nu poate fi adresat decât lui Hristos. Te poți închina în fața Bisericii și înlăuntrul ei, căci este Casa pământească a Domnului, imagine a celei din ceruri. Te poți închina în fața crucii de pe veșmintele preotului. Sau a păianjenului cu cruce”.
„Nu și în fața moaștelor, care nu sunt purtătoare de cruce – n-ai decât să le pupi așa cum o faci cu soțul, soția, copiii, amantul, amanta, fruntea lăutarului sau mâna popii. Sf PaDeși, dacă ai fi un creștin adevărat, care a citit rând cu rând și crede în Sfânta Scriptură, n-ar trebui să atingi cadavrul, căci Vechiul Testament numește această faptă necurăție, întinătoare pentru 7 zile. Și să te întrebi: oare de ce Dumnezeu a făcut să rămână necunoscut locul unde a fost dus trupul lui Moise după moarte?
Și să te mai întrebi: oare de ce mai găsim pelerinajul la moaște doar în religia fără Dumnezeu a bolșevicilor, înșiruiți peste timp la mumia lui Lenin din miezul Stăpânirii Diavolului? Am scris toate acestea privind coada nesfârșită de ființe omenești la moaștele Sf. Dimitrie din curtea Patriarhiei…”, a mai spus CTP.