Aproximativ 32.000 de turiști sunt așteptați să-și petreacă vacanța în 2011, în Albena, cu 5% mai mulți decât în 2010.
“Ne aşteptăm ca şi în 2011 tot mai multe familii să aleagă să-şi petreacă vacanţa în Albena. Previzionăm în continuare un ritm de creştere constant şi sănătos pe piaţa din România, ” a declarat Margita Todorova, Marketing & Sales Director, Albena JSCo.
În 2010, numărul turiştilor români din Albena a crescut cu trei procente, staţiunea consemnând 271.000 de înnoptări, faţă de 263.000 cu un an înainte. Vârful de sezon în anul trecut a fost luna august, când s-au înregistrat 97.200 de înnoptări, respectiv peste o treime din totalul anual.
Primii turiști vor ajunge la Albena de Paște și de 1 Mai. Pentru sezonul de vară, reducerile early booking aplicate sunt de pâmă la 20%.