Retailerul Kenvelo va înregistra în acest an un declin al vânzărilor de 27%, la 120 milioane lei, de la 153,21 milioane lei în 2008. Anul viitor compania va moderniza reţeaua, va închide unităţile neprofitabile şi va deschide cel puţin cinci magazine, investiţie estimată la peste două milioane de euro. Preşedintele grupului Kenvelo, Piafrancesco Borghetti, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că mizează pe o revenire a vânzărilor în
Retailerul Kenvelo va înregistra în acest an un declin al vânzărilor de 27%, la 120 milioane lei, de la 153,21 milioane lei în 2008. Anul viitor compania va moderniza reţeaua, va închide unităţile neprofitabile şi va deschide cel puţin cinci magazine, investiţie estimată la peste două milioane de euro.
Preşedintele grupului Kenvelo, Piafrancesco Borghetti, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că mizează pe o revenire a vânzărilor în 2010, la 30 milioane euro, de la 26 de milioane euro în 2009, pe fondul implementării noi strategii de dezvoltare.
„EBITDA în acest an va fi de 6%, ca urmare a reducerii cheltuielilor pentru personal, chirii şi management, iar în 2010 vom atinge 10%”, a spus Borghetti.
100 de angajaţi eliminaţi
Compania a eliminat 100 de posturi din magazine, în prezent având 450 de angajaţi, iar în urma renegocierii contractelor chiriile au fost reduse cu 20% până la 50%, în funcţie de magazin.
„Acum doi ani era un angajat pe nouă metri pătraţi, în condiţiile în care la nivel european există o persoană în magazin pe 40-45 metri pătraţi”, a spus şeful Kenvelo.
Reţeaua cuprinde 60 de magazine, în suprafaţă totală de 14.500 metri pătraţi, cu nouă magazine mai puţin faţă de 2008.
„Reţeaua noastră are magazine diferite ca mărime, în diferite zone, pentru că până acum strategia a fost una bazată de deschiderea de unităţi. Vrem să ne îmbunătăţim poziţia pe piaţa locală şi am decis să alegem un sigur tip de zonă sau o anumită suprafaţă pentru magazinele noastre, astfel că a fost nevoie să renunţăm la o parte din cele pe care le avem în prezent. Vom continua să închidem şi anul viitor, dar nu putem spune în acest moment câte vor fi”, a menţionat Borghetti.
Magazinele din mall aduc profit
Potrivit acestuia, magazinele mai puţin rentabile sunt cele stradale, în schimb cele din mall sunt mult mai căutate de cumpărători.
„Magazinele stradale nu funcţionează, majoritatea consumatorilor se concentrează în mall-uri. Practic ei trăiesc în mall-uri şi trebuie să ne schimbăm politica şi conceptul”, a spus preşedintele grupului.
Cinci magazine noi în 2010
Borghetti a adăugat au fost semnate contractele pentru deschiderea a cinci magazine în 2010 – din care două în Constanţa -, la acestea urmând să se adauge alte trei. Bugetul pentru deschiderea unui nou magazin, cu o suprafaţă cuprinsă între 200 şi 250 de metri pătraţi, va fi de 200.000 euro.
În următorii doi ani, Kenvelo va investi pentru modernizarea magazinelor pe care le deţine 4,3 milioane lei (un milion euro). În 2009, compania a cheltuit pentru modernizare 2,82 milioane lei. Totodată, Kenvelo va lansa un magazin online.
„Criza este o problemă, dar nu cea mai importantă. Poate fi considerată şi o oportunitate pentru că vor închide companiile nu au avut un plan de afaceri. Ca retailer, indiferent dacă este criză sau nu, eşti obligat să schimbi permanent reţeaua de magazine”, a mai spus Borghetti.
Grupul deţine peste 200 de magazine proprii în Cehia, România, Bulgaria, Ungaria şi Republica Moldova, iar în alte nouă ţări din Europa şi în Rusia este prezent prin francize şi magazine multi-brand.
La nivel de grup, strategia vizează deschiderea de noi magazine şi renunţarea la cele cu franciză.
SURSA: Mediafax