Incapabil să colecteze impozite din găurile negre la care e acţionar, Guvernul s-a gândit că tot în buzunarele cetăţenilor îi mai scapă câte ceva printre degete şi merită să intervină în forţă. După năucitoarea idee a secretarului de stat în Finanţe, Liviu Voinea, de a plăti turnătorii care dau informaţii despre bunurile din curtea vecinilor, din acelaşi minister a apărut o nouă soluţie-miracol. Ce împiedică Fiscul să crească încasările la buget? Propria incompetenţă sau faptul că economia privată, sufocată deja de o fiscalitate împovărătoare, refuză să crească? Nicidecum. Vinovată acum e preferinţa pentru cash a neciopliţilor de români. Aceştia refuză să înţeleagă marile avantaje ale transferurilor bancare şi continuă să facă plăţi „cu banii jos“ şi când cumpără ceva de la comercianţi, şi în tranzacţii cu alte persoane fizice. Un comportament dăunător atât pentru Fisc, care nu poate vedea toate schimburile dintre oameni, cât şi pentru bancheri, care sunt lipsiţi de frumoase comisioane.

E nevoie, aşadar, de bancarizare cu forţa! Oficiali din Finanţe au declarat Mediafax că folosirea numerarului va fi limitată şi între persoane fizice. În plus, plafoanele deja existente pentru  plăţile în numerar făcute de firme vor fi coborâte la 5.000 de lei pe zi, jumătate faţă de nivelul actual, respectiv 1.000 de lei pe zi către un singur client, de cinci ori sub pragul actual.
 
Cu excepţia bancherilor, care îşi pot freca mâinile în aşteptarea comisioanelor, reacţia mediului privat a fost de stupoare. De ce ar trebui un comerciant să trimită la plimbare un client care vrea să-şi cumpere mobilă, spre exemplu, cu banii jos? Şi ce drept are Guvernul să interzică unui cetăţean plata cu cash când cumpără o casă sau o maşină de la altă persoană fizică şi să-l transforme cu forţa în client bancar? La achiziţia unei case, pentru transferul interbancar de valută, comisioanele pot ajunge la sute de euro. Realizarea tranzacţiei prin intermediul băncilor are avantaje clare, măcar şi pentru că te scuteşte de riscul plimbării cu sacoşa de bani, dar unii oameni pur şi simplu nu îşi permit sau nu vor să suporte costurile. În mediul rural, conturile bancare sau cardurile sunt rarităţi, pentru că în viaţa simplă a multor săteni pur şi simplu nu e nevoie de ele. E treaba bancherilor să-i convingă pe oameni că au avantaje dacă le devin clienţi. „Nevoia“ de a avea un cont nu poate fi impusă de stat. Nici intrarea în relaţii contractuale forţate cu instituţii financiare.

Dincolo de abuzul faţă de proprietatea privată şi de invazia în preferinţele individuale de plată, măsura are oricum şanse îndoielnice de succes în reducerea evaziunii. Pentru tranzacţiile imobiliare, impozitele se aplică oricum la valori minime prestabilite în grilele notarilor. Iar pentru a ocoli legal interdicţia unor plăţi cash mai mari decât noile plafoane propuse, comercianţii au deja mai multe idei.