Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a dat detalii despre creșterea pensiilor. El a dat un exemplu concret pentru a ilustra această majorare. Despre ce este vorba mai exact?
Șeful CNPP, detalii despre recalcularea pensiilor din septembrie
Reforma sistemului de pensii din România, prin noua lege a pensiilor, își propune să asigure o pensie echitabilă și decentă pentru toți pensionarii, indiferent de sistemul sub care au ieșit la pensie. Această reformă are ca obiectiv principal aducerea echității în sistemul public de pensii și asigurarea unei creșteri sustenabile a veniturilor pensionarilor, spun guvernanții.
Una dintre noutățile importante aduse de această lege este creșterea pensiilor în conformitate cu contribuțiile și stagiile de cotizare realizate de-a lungul vieții active.
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a oferit un exemplu concret pentru a ilustra această creștere:
„Avem stagiul contributiv de 32 de ani și 6 luni la care începem să calculăm acele… avem între 25 și 30, avem 5 inm cu… 2,5 puncte între 30 și 32 ne oprim aici, avem 2 ani inm și ne dă 1,5 și pentru cele 6 luni calculate și… aici e o formula foarte clară, este vorba de 0,06 și ne dă 0,375… rezultă 4,375 puncte de stabilitate.
Deci, cuantum pensie egal vpr adică avem acest 27 valoare punct de referință este 21 și ne rezultă o pensie de 2.201 lei, dacă ne uităm cât este în momentul de față pensia în plată, rezultă un plus de 335 de lei, adică un 18 la sută în plus în momentul când de la 1 septembrie 2024”, a spus Daniel Baciu.
Noua formulă de calcul pentru pensie
Veniturile seniorilor vor fi calculate după o nouă formulă, care conține două elemente. Este vorba despre VPR, care reprezintă valoarea punctului de referință, care se înmulțește cu numărul total de puncte.
Concret, formula este aceasta:
VPR x numărul total de puncte = pensie
În ceea ce privește VPR, acesta se determină astfel:
Valoarea punctului de pensie : 25 = VPR
Noua lege arată că numărul total de puncte este determinat astfel:
Puncte contributivitate + Puncte stabilitate + Puncte asimilate/necontributive = Numărul total de puncte
Ce se va întâmpla după recalcularea pensiilor
Pe de altă parte, experții de la agenția de rating Standard & Poor’s avertizează că majorarea pensiilor românilor din luna septembrie va pune o presiune considerabilă asupra bugetului de stat și va genera deficite excesive.
Ei anticipează că Guvernul ar putea fi obligat să recurgă la o creștere a TVA-ului pentru a putea acoperi aceste cheltuieli suplimentare. Conform estimărilor agenției de rating, majorările pensiilor și salariilor vor continua să influențeze bugetul până în anul 2027.
Prin urmare, noua lege a pensiilor va avea un impact direct asupra bugetului începând chiar din acest an, odată cu primele majorări programate pentru luna septembrie. Aceste majorări sunt estimate să fie în medie între 700 și 800 de lei.
Conform unui comunicat recent emis de Standard & Poor’s, adevăratele efecte asupra bugetului, cu un impact semnificativ, se vor resimți începând cu anul viitor.