Miezul radioactiv al unui reactor al centralei nucleare de la Fukushima pare să se fi topit complet, a avertizat marţi un expert, provocând temeri că angajaţii nu vor reuşi să salveze reactorul şi că ar putea apărea emisii de gaze radioactive în atmosferă, relevă ediţia de miercuri a cotidianului britanic The Independent.
Richard Lahey, care a fost director al echipei de cercetare pentru siguranţa reactorului la General Electric când compania a instalat unităţile de la Fukushima, a afirmat că angajaţii care au pompat apă la trei reactoare în încercarea de opri topirea barelor de combustibil, au pierdut efectiv lupta deoarece miezul s-a topit complet în unitatea nr. 2.
Potrivit unor informaţii, angajaţilor de la centrala nucleară avariată de cutremurul devastator urmat de tsunami din 11 martie li se oferă sume uriaşe de bani pentru a înfrunta radiaţiile în încercarea de a ţine sub control reactoarele supraîncălzite. Operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company, speră să oprească criza contaminării ce ar putea obliga alte 130.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele.
Potrivit televiziunii de stat NHK, tunelele subterane spre reactoarele 1, 2 şi 3 sunt inundate cu apă contaminată, nivelul de radioactivitate fiind de 1.000 millisieverţi pe oră.
Angajaţi în echipament special pun saci de nisip în tuneluri pentru a împiedica apa să ajungă la ţărmul aflat la o distanţă de 55-70 de metri. Potrivit Agenţiei japoneze pentru siguranţă nucleară, concentraţia de plutoniu ‘nu este la un nivel dăunător pentru sănătatea oamenilor’, dar purtătorul de cuvânt al guvernului Yukio Edano a calificat situaţia drept ‘foarte gravă’ şi a confirmat temerile că cel puţin un reactor a suferit o topire parţială.
Această situaţie a mărit presiunea asupra premierului Naoto Kan de a extinde zona de excludere din jurul centralei, existând posibilitatea ca alte 130.000 de persoane să fie evacuate din zonă. Premierul nipon a primit critici din partea opoziţiei, care l-a calificat drept ‘iresponsabil’ şi ‘incompetent’.
Inginerii de la complexul Fukushima Daiichi, care fac eforturi să repornească sistemele de răcire ale reactoarelor, se confruntă cu radiaţii şi lipsa de curent electric, fiind nevoiţi să lucreze pe întuneric. Subcontractori ai câtorva companii care lucrează cu centrala au primit oferte de 80.000 până la 100.000 de yeni pe zi pentru a participa la operaţiune, potrivit unui fost angajat al centralei. Echipele care lucrează în complexul centralei au fost numite de presa locală ‘samurai’ şi ‘echipe sinucigaşe’.
SURSA: Agerpres