Piața asigurărilor se va contracta în acest an cu 10%, potrivit lui Radu Mustăţea, preşedintele firmei de asigurări Astra România. Acesta a declarat că după deschiderea filialei din Ungaria se gândesc și la extinderea şi pe alte pieţe din regiune. Totul depinde de găsirea unor echipe locale bune.
"Avem în intenţie să ne extindem şi pe alte pieţe externe, dar depinde oportunităţi şi contează foarte mult relaţiile pe care le avem pe acele pieţe. Succesul nostru în Ungaria nu s-a datorat doar echipei din România, ci şi pentru că am găsit oameni buni acolo, care cunoşteau foarte bine piaţa", a precizat Mustăţea.
Acesta a fost prezent la conferinţa de prezentare a raportului Deloitte Europa Centrală Top 500 2011, în care compania este prezentă în topul celor mai mari 50 de asigurători din Europa Centrală, alături de alte şase firme din România.
"Din păcate cei şapte asigurători sunt în a doua parte a clasamentului, topul fiind dominat de companii din Polonia, Cehia şi Ungaria, ceea ce arată diferenţele dintre România şi celelalte ţări. De piaţa de asigurări din România nu putem vorbi de bine, urmând să scadă cel mai probabil cu încă 10% în acest an faţă de anul trecut", a afirmat Mustățea.
Astra a intrat în luna noiembrie anul trecut pe piaţa din Ungaria, deschizând o filială în Budapsta, iar potrivit lui Mustăţea până în prezent are 160.000 de clienţi.
Asta Asigurări a avut în primele șase luni ale anului un profit brut de 82 milioane de lei, cu toate că a subscris prime de 559 milioane de lei în scădere cu 3,7% faţă de perioada similară a anului trecut.