Cu cât vor crește pensiile în 2024
Cu cât vor crește pensiile în 2024. Din ianuarie 2024, pensionarii vor beneficia de venituri lunare mai mari. Sumele vor fi majorate cu rata inflației, estimată la aproximativ 13,8%.
Această măsură face parte din proiectul noii legi a pensiilor, aflat în dezbatere în Parlament.
Recalculările propuse pot aduce majorări, în anumite cazuri de peste 80%. Există, însă, și scenarii în care majorarea nu va fi mai mare de 1%.
„Vom avea pensii care vor crește poate cu 1%, pensii care vor crește cu 80%. Sunt simulări făcute de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii cu persoane care se află acum în indemnizația minimă socială și care, pe calculele noastre, vor avea o creștere de 87%”, a spus ministrul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Pensiile vor fi majorate de două ori în 2024
Pensii vor fi majorate de două ori în 2024, prima dată la 1 ianuarie, odată cu indexarea la rata inflației, iar a doua oară în septembrie, când se vor efectua recalculări.
Ministrul Muncii a subliniat importanța îmbunătățirii colectării, combaterea eficientă a evaziunii fiscale și finalizarea digitalizării proceselor financiare pentru a asigura resursele necesare acestor majorări. Simona Bucura Oprescu a insistat asupra faptului că aceste măsuri nu ar trebui să ducă la deteriorarea evoluției deficitului bugetar și că resursele financiare vor fi găsite pentru a susține aceste majorări.
„Este foarte important ca noi toți să ne mobilizăm și să găsim resursele guvernamentale pentru susținerea acestei noi legi. Sigur, asta printr-o mai bună colectare la nivelul Ministerului Finanțelor, printr-o scădere a evaziunii fiscale și nu prin taxe sau dări noi pentru români.
Sigur, politica fiscal-bugetară o fac colegii noștri de la Ministerul Finanțelor și Guvernul în ansamblul său, dar eu știu că atunci când se dorește, se poate.
Și de data aceasta, se pot găsi resurse, așa cum și altădată este demonstrat că s-au găsit, cu atât mai mult pentru susținerea unui act normativ care nu face altceva decât să aducă respect și echitate pentru români”, a continuat ministrul.
Are bani Guvernul pentru pensii?
Există discuții aprinse în coaliția de guvernare din România cu privire la procentul real al majorării pensiilor în 2024. Chiar dacă inițial s-a vehiculat un procent de 40%, surse din cadrul coaliției sugerează acum că aceasta ar putea fi redusă la 23%.
Liderii coaliției au promis inițial că pensiile vor crește de două ori în 2024:
- prima dată la 1 ianuarie, odată cu indexarea la rata inflației
- a doua oară în septembrie, când se vor efectua recalculări.
Totuși, zvonuri recente indică faptul că procentul inițial de 40% ar fi nerealist. El ar impune o presiune semnificativă asupra bugetului de stat. În context, Guvernul ar avea nevoie de încă 10 miliarde de lei pentru a acoperi majorarea pensiilor din septembrie.
Surse apropiate au precizat că procentul real ar putea fi de 23%, iar suma necesară ar fi în jur de 25 de miliarde de lei (aproximativ 5 miliarde de euro). Cu toate acestea, Executivul ar dispune doar de 15 miliarde de lei din această sumă, ceea ce ar face dificilă menținerea procentului inițial de 40%.