Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a consideră că este inoportun să lanseze procente legate de creşterea pensiilor de la 1 septembrie. În opinia sa, Guvernul trebuie să comunice pe baza cifrelor şi a situaţiilor rezultate din încasările la buget.
Întrebată dacă ştie care este cea de-a doua variantă anunţată de ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru creşterea pensiilor, pe lângă cea de 10 la sută, ministrul Violeta Alexandru a replicat:
„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a pus la dispoziţie Ministerului Finanţelor toate datele pe care le avea, s-a oferit să pună în continuare orice altă dată suplimentară la dispoziţie, în momentul în care Ministerul Finanţelor, pe baza situaţii încasărilor la buget pe care cu siguranţă o va face la sfârşitul lunii iunie, va avea o fundamentare cu privire la aceste scenarii despre care vorbeşte colegul meu, în mod evident că decizia se ia în cadrul echipei, în mod evident ne-o va prezenta. Astăzi când mă întrebaţi nu am această informaţie”, a susținut ministrul Muncii.