Ne aflăm la începutul unui nou ciclu economic! Nu eu o spun, ci guvernatorul Băncii Naţionale a României. Într-o recentă luare de poziţie cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea ASE, Mugur Isărescu a avertizat că urmează o perioadă de mari schimbări. Iar acest lucru este cât se poate de sigur, a subliniat de câteva ori importantul om de finanţe.

În ce constau schimbările aşteptate? Nimeni nu ştie. Nici măcar cei care vor influenţa hotărâtor procesele care au deja loc în spatele uşilor închise şi departe de ochii publicului. Este sigur doar faptul că ceea ce se va naşte azi – proiectul se află deocamdată, probabil, doar în stadiu de eboşă – ne va guverna existenţa până la sfârşitul vieţii noastre de persoane active. Nu-i aşa că sună îngrijorător de important? Merită să zăbovim un pic asupra imaginii lui Mugur Isărescu. Zgârcit cu apariţiile publice şi atent până la detaliu cu ceea ce scoate pe gură, guvernatorul BNR contrastează puternic cu gaiţele gâlcevitoare ale politicii dâmboviţene. Apartenenţa lui la un grup masonic internaţional (pe care nu a negat-o sau confirmat-o vreodată), clubul select al finanţelor europene pe care-l frecventează şi maşinăria bine unsă a băncii naţionale al cărei volan îl ţine de peste 20 de ani îi conferă lui Isărescu un statut aparte. Nu este absolut deloc exagerat să-l considerăm cel mai puternic om din România. Singurul care are acces şi credibilitate în „marea politică“.

Dacă-l compari cu guralivii de serviciu Ponta şi Antonescu, vei găsi o diferenţă de zece ori mai mare decât între Jose Mourinho şi Victor Piţurcă (cel de-al doilea tocmai şi-a reconfirmat neputinţa şi lipsa de talent în campania de calificare pentru mondialele din Brazilia). Iar atunci când Isărescu face câteva afirmaţii ferme, e cazul să o luăm în serios dacă vrem să nu ne prindă timpurile cu izmenele în vine. Ce putem aştepta de la noul ciclu economic care va veni? În primul rând, că ne aflăm din nou la periferia lumii civilizate. Suntem o haltă mică pe traseul banilor. Nici dacă ar vrea cineva să-și lase banii la noi n-ar avea cine să-i descarce, am aflat din gura guvernatorului. Ce înseamnă asta? Că nu contăm. Ca unul care am asistat de nenumărate ori cu jenă şi un pic de ruşine la prezentări de afaceri în care România reprezenta o valoare neglijabilă în contextul Europei Centrale şi de Est, înţeleg asta. Pur şi simplu, uneori îţi vine să-ţi ceri scuze faţă de toţi oamenii importanţi care se află de faţă pentru că-i sileşti să-şi piardă vremea cu cifrele noastre ridicole. „O afacere în România nu-mi aduce bani nici cât să plătesc un CFO şi o echipă de controlleri care să mestece cifrele“, am auzit odată într-una din aceste întâlniri. Iar eu i-am dat înainte cu poezia mea tocită despre potenţialul ţării şi creşterile exponenţiale care ne aşteaptă. Fără succes!

Nu suntem în postura să punem condiţii. Nici Europei, nici Rusiei. Cu atât mai puţin Americii sau Chinei. Treaba noastră este să câştigăm bunăvoinţa uneia dintre marile puteri ale lumii şi să ne ţinem de treabă, fără momente de tip „23 august 1944“. Este singura şansă la bunăstare, acum, în preambulul noului ciclu prevestit de Isărescu. Locul nostru este alături de Europa, din care am făcut parte şi înainte de comunism. În Rusia ştim deja cât e de frig, atât economic cât şi democratic. Iar America şi China sunt prea departe şi prea mari ca să-şi piardă vremea în negocieri bilaterale cu noi, mai puţin în câteva chestiuni punctuale. Orice alte argumente sunt doar cai verzi pe pereţi.

Claudiu Şerban,
director editorial Capital