Infuzia de fotbalişti străini salvează bugetele cluburilor. Sunt preferaţi jucătorii din America Latină, Africa şi estul Europei, pentru că se mulţumesc cu salarii la jumătatea celor dorite de comunitari.
Până acum cinci-şase ani, transferurile de jucători străini la echipele din Liga I erau sporadice. „Erau vreo 35-40 de jucători străini, care tot veneau şi plecau“, îşi aminteşte ofiţerul de presă Adrian Ionescu, de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). Majoritatea proveneau din ţări africane sau ale fostei Iugoslavii. Imediat după integrarea României în UE, au început să apară jucătorii comunitari: portughezi, belgieni, francezi, cehi, slovaci.
Oferta a devenit, în scurt timp, destul de mare. „Să nu vă imaginaţi, însă, că au venit din ţările cu echipe de top din Uniune. Pe piaţa noastră au început să intre mai mult jucătorii liberi de contract, pentru că nimeni nu-i mai angaja în ţara lor“, detaliază el. Aşa se explică de ce, din cinci astfel de jucători, doar unul singur rămânea după două-trei săptămâni de probe la cluburile pentru care optau. Au venit însă şi jucători valoroşi, pe care cluburile din România nu i-au achiziţionat.
Flerul antrenorilor noştri nu a dovedit într-atât de multă subtilitate încât să selecţioneze fotbalişti care acum joacă la echipe de renume. „Obi Mikel a dat probă la Rapid şi a fost respins. Acum joacă, pe bani buni, la Chelsea“, îşi exprimă regretul directorul de imagine de la Ligă, Sorin Satmari. „Un junior pentru care Poli Timişoara nu a vrut să dea 300.000 euro joacă acum la Manchester United. Un alt jucător de la echipa Serbiei, care a a dat probe la Timişoara, are contract la Santander, Spania“, adaugă acesta. În campionatele României au fost însă achiziţionaţi şi jucători titulari în echipele naţionale ale Senegalului, Republicii Togo, Columbiei etc.
Majoritatea conducătorilor din Liga I spun că infuzia de stranieri este o necesitate. „Au un alt nivel de pregătire, având în vedere că la noi infrastructura sportivă este încă improprie“, explică Marius Stan, preşedintele Oţelului Galaţi, club care are în lot zece străini. Marian Iancu, omologul său de la FC Timişoara, formaţie unde sunt legitimaţi 14 fotbalişti de peste hotare, afirmă, la rândul lui, că aducerea de jucători din alte campionate nu este un moft. „Transferurile au loc în funcţie de nevoile de moment ale echipei şi de oferta disponibilă pe piaţa internă“, arată el.
Cluburile vor fotbalişti străini liberi de contract
Dincolo de aspectul strict utilitar, există şi o componentă de imagine în decizia de a transfera un străin, mai ales unul mai exotic, în special în Liga I, consideră directorul executiv al CS Otopeni, Mugur Porumbacu. Uneori, utilizarea fotbaliştilor străini reprezintă un avantaj şi din punct de vedere financiar. „La început, fotbaliştii care vin din ţări mai sărace şi vor să se impună, să demonstreze ce pot, acceptă venituri mai mici. De obicei, după primul an vor să renegocieze“, declară Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova.
În Europa, în cele două perioade de transferări prevăzute prin Regulamentul FIFA, există la toate diviziile (A, B şi C) aproximativ 6.000 de fotbalişti profesionişti care nu au contract, aşa încât posibilităţile de selecţionare a unor jucători valoroşi, contra unor sume rezonabile, sunt foarte mari. „Întrucât au bugete limitate, de cele mai multe ori, cluburile apelează la fotbalişti liberi de contract, pentru că altfel transferurile ar costa destul de mult“, dezvăluie Marius Stan. Numai 1.000 dintre fotbaliştii existenţi pe piaţă în perioada transferurilor au contracte cu impresarii. Restul „se vând“ singuri. Le mai dau o mână de ajutor agenţii de fotbal. În România sunt acreditaţi peste 90 de agenţi de fotbal, dar vizibili pe piaţă sunt doar vreo şase-şapte. Cei mai mulţi lucrează pentru ligile inferioare din fotbal sau pentru marii impresari. Potrivit reglementărilor în materie, impresarii pot avea patru colaboratori oficiali. „Aceştia sunt scouterii, căutătorii de talente“, explică Sorin Satmari o parte din mecanismele de funcţionare a pieţei fotbaliştilor. „Ei provin, de regulă, din rândul foştilor jucători. Scouterii se duc prin lume, urmăresc jucătorii şi fac recomandări impresarilor“, continuă el. Sunt căutaţi jucătorii care nu mai au contracte, pentru a evita plata unor sume importante de bani către cluburi. Avantajele se regăsesc nu numai în buzunarele acestor intermediari, care primesc între 30.000 euro şi 50.000 euro pentru o informaţie valoroasă, ci şi în buzunarele jucătorilor, care au şansa să încheie contracte cu venituri mai mari, dacă se angajează pe cont propriu.
Marius Stan recunoaşte că există şi eşecuri. „Scoutingul la noi e în suferinţă, tot din lipsă de fonduri. Oricât i-ai monitoriza de la distanţă, s-ar putea să fii dezamăgit“, explică acesta. La fel de adevărat este şi faptul că s-au făcut achiziţii care s-au dovedit în scurt timp extrem de profitabile. Alvaro Pereira, cumpărat de CFR Cluj cu 2,5 milioane de euro, s-a vândut cu 4,5 milioane de euro, iar Constant Djakpa, cumpărat cu numai 75.000 de euro, s-a vândut de către Pandurii Târgu-Jiu cu 1,4 milioane de euro.
Jucătorii români au pierdut mult din cotă
În acest moment, în România, contractarea străinilor este mult mai avantajoasă decât a jucătorilor autohtoni. Boomul economic din ultimii ani a săltat la un milion de euro, chiar mai mult, preţurile transferurilor fotbaliştilor români în campionatul naţional. Oferta bogată de jucători străini de pe piaţa internaţională a făcut să coboare nivelul contractelor la 500.000-600.000 de euro, chiar şi în cazul fotbaliştilor care fac parte din echipele naţionale. Şi impresarul Daniel Stanciu crede că străinii au un rol important în reglarea pieţei salariilor din campionatul intern. „Unii români se învăţaseră, la un moment dat, să fie plătiţi cu mult peste valoarea lor“, afirmă el. „Oricum, una peste alta, prezenţa jucătorilor străini este benefică: le fac concurenţă celor autohtoni şi îi determină să-şi schimbe mentalitatea“, conchide Stanciu.
Aşa s-a ajuns acum la transferuri tot mai puţine de jucători români, în favoarea fotbaliştilor străini. Dacă înainte plecau 10-15 fotbalişti din campionatul intern, acum sunt puţine cluburile de unde mai pleacă un jucător pe an. În Liga I figurează 197 de fotbalişti străini, cei mai mulţi provenind din America Latină, Africa şi estul Europei. Portughezii sunt şi ei foarte interesaţi de ofertele din România, deşi salariile sunt asemănătoare în ambele ţări. Motivul îl reprezintă sistemul de impozitare a veniturilor, mai mic în România cu aproape 50%.
Aspectele financiare ale contractelor sunt strict secrete. Se ştie doar că un jucător străin câştigă în România, în medie, 50.000 de euro net pe an. Contractele pot urca însă şi la câteva sute de mii de euro, în funcţie de poziţia pe care o ocupă în echipă, dar şi de ţara de provenienţă. Un jucător din Africa se achiziţionează la jumătatea preţului unuia comunitar. Țările europene, de altfel, impun reguli ferme pentru a stăvili intrările masive de jucători din afara UE. Regulamentul Federaţiei olandeze de fotbal prevede că nu poate fi luat un stranier cu mai puţin de 400.000 de euro.
Juniorii sunt transferaţi peste hotare direct din şcoală
Utilizarea unui număr tot mai mare de fotbalişti străini nu are doar efecte benefice. „Este clar că excesul de transferuri de peste hotare afectează şcoala locală de fotbal. După mine, ar trebui limitat numărul lor la maximum trei în fiecare echipă şi la maximum cinci în lot“, spune Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova. Marian Iancu admite şi el că există un risc. „Noi încercăm totuşi să nu neglijăm acest aspect şi suntem printre cei mai evoluaţi din România în ceea ce priveşte departamentul de copii şi juniori. Ne mândrim, printre alţii, cu Pantilimon, portarul naţionalei, şi cu Torje, cel mai scump transfer al unui junior – două milioane de euro“, arată preşedintele FC Timişoara.
Din păcate, majoritatea cluburilor nu acordă decât o atenţie minimă pepinierelor de fotbalişti. „Când investeşti 10 milioane de euro, să zicem, în echipa mare, de ce nu aloci nişte fonduri şi pentru viitor, respectiv pentru echipele de copii şi juniori?“, se întreabă impresarul Daniel Stanciu. Nu se poate spune că nu se fac astfel de investiţii. În ultimii ani, au apărut şcoli particulare care pregătesc fotbalişti la categoria juniorilor. Pentru că piaţa de fotbalişti din România este puţin profitabilă, şcolile particulare îi tranzacţionează direct cu cluburile din Italia, Spania, unde contractele pot ajunge la 100.000 – 150.000 euro pe an.
197 de fotbalişti străini sunt legitimaţi în acest sezon în Liga I. Unii dintre ei joacă însă la echipa a doua sau au fost împrumutaţi în alte campionate
