Nu avem metrou direct de la aeroportul Otopeni către centrul Bucureștiului, nici măcar un RER, precum francezii, care să ne oprească la intrarea în Otopeni. Trenul introdus anul trecut pe ruta București-Triaj-Chitila-Mogoșoaia-Balotești, de unde pasagerul este transportat cu autobuzul până la aeroport, atrage destui călători, după cum spun oficialii de la aeroportul internațional Henri Coandă.
Potrivit acestora, 2% dintre cei care urmează să efectueze o călătorie de pe Otopeni se deplasează către aeroport cu trenul. De zece ori mai mulți pasageri apelează la liniile de autobuz express 783 și 780, în timp ce un sfert dintre călători vin cu taxiul. Însă, majoritatea parcurge drumul până la aeroport cu mașina personală, sau cea închiriată.
Pentru 2010, traficul estimat pentru aeroportul Otopeni este de 5 milioane de pasageri, în creștere față de anul trecut.