După ce a divorțat de Toni Iuruc, Simona Halep și-a luat mai mult timp pentru ea. Din postările sale de pe rețelele de socializare, reiese că sportiva trăiește o viață mai liniștită și se înconjoară numai de oameni care îi sunt dragi.

S-a revăzut cu foștii colegi de clasă, printre care și Chef Iulian Mitea

Recent, Simona Halep a fost surprinsă la o reuniune alături de colegii ei de clasă de la Constanța.

Un cunoscut bucătar care a fost coleg cu sportiva a postat pe rețelele de socializare o poză în care apar însoțiți de colegii de clasă.

„Pentru că eu mă culc cel mai tarziu dintre voi, am spus să va treziți cu o surpriză plăcută.

Ne-am întâlnit după ceva timp din nou crezând că o să depănăm amintiri de când eram copii neștiind că vom crea altele noi pe care probabil o să ne chinuim să ni le aducem aminte pentru că deja suntem ușor bătrâni asa că am facut acest clip să ținem minte că ne-am întâlnit într-o locație intimă pentru a ne simți bine!

Am făcut de mâncare pentru că știm ca dragostea trece prin stomac dar de la o vârstă este mai important să mâncăm pentru a evita nervozitatea. Herda (n.r. – cea mai bună prietenă a Simonei Halep) a avut întâlnire de gradul zero cu o broscuță.

Fetele au fost plimbate cu roaba și Iani ne-a prezentat cea mai mare surpriză din Univers, pe El Profesor. În rest, ne-am jucat Activity, am mancat în continuu și am depănat amintiri la un foc de tabără”, a scris Iulian Mitea pe pagina sa de Instagram.

Fostul coleg al Simonei Halep despre marea campioană: Un om cu o modestie fantastică, mă inclin!

Ȋn continuare, Chef Iulian Mitea a povestit câteva ceva despre ceilalți colegi de clasă, iar despre Simona Halep a spus că este un om de o modestie fantastică, în fața căreia se înclină.

„@ioanateona si @nyranmirzali au devenit medici, de care nu stiu să vă spun sigur, dar @banica_mihai_8 si @lucian_papadopol le sustin in tot, bine mai și calcă si spală vase 😂

@ianynancu este cu voia buna iar @andreeanancu este cea mai finuță

@tasekrg a fost, este și ramane fratele meu iar @iriinatab este gravida❤️ deci cumva asta mă face unchi

@simonahalep este o campioană, a noastra a tuturor! Un om cu o modestie fantastică, mă inclin! 🙏

@georgianaherda e omu’ cu inițiativa aka sefa clasei si mai era ceva cu ochii, stie ea! 👀😂😂

@raluca_mitea a devenit soția mea, cel mai mare castig din viata ei, glumesc, este cel mai mare din viata mea dar shhh, ea nu trebuie sa audă asta❤️😂

Iar eu sunt acelasi coleg al vostru, usor plecat (este pacat sa nu recunosc) care o să vă îndoape pe voi și pe copii vostri pana la adanci bătrâneți!”, și-a încheiat Iulian Mitea mesajul.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mitea Iulian (@chef_mitea_iulian)