Simona Halep și-a sărbătorit marți, 27 septembrie, ziua de naștere. Sportiva a împlinit frumoasa vârstă de 31 de ani și nu a fost lăsată singură deloc, având în vedere că a divorțat în urmă cu puțin timp.
Zi extrem de importantă pentru Simona Halep. Sportiva noastră și-a sărbătorit marți, 27 ziua de naștere. Dacă mulți se așteptau ca după divorțul de Toni Iuruc, aceasta să fie devastată, realitatea este cu totul alta.
Simona Halep chiar a petrecut de ziua ei de naștere și nu a fost lăsată deloc singură. Alături de ea au fost bunele sale prietene, printre care și Georgiana Herda, pe care o cunoaște încă din copilărie.
„Starea noastră generală”, a scris Simona Halep în dreptul uni fotografii în care are zâmbetul până la urechi. Și prietena ei cea mai bună, Giorgiana Herda, este la fel de fericită, drept urmare, s-ar părea că petrecerea aniversată a sportivei a fost una cât se poate de reușită.
Simona Halep și-a petrecut ziua de naștere în compania prietenelor ei
Simona Halep și prietenele ei au mers la un restaurant destul de elegant, după cum putem observa în imaginile postate de aceasta pe rețelele de socializare, iar deși este oficial o femeie divorțată de nici măcar o lună de zile, acesta lucru nu se observă deloc pe chipul sportivei.
Menționăm că Georgiana Herda, tânăra în compania căreia sportiva noastră s-a fotografiat atât de ziua ei, cât și în acest weekend, când au ieșit în parc, este una dintre cele mai bune prietene ale Simonei Halep. Aceasta a fost alături de sportivă înainte, dar și după divorț, cele două fiind prieten încă din clasa întâi.
Pentru că le leagă o prietenie de 24 de ani, Georgiana Herda și Simona Halep mai și colaborează. Drept urmare, cea mai bună prietenă a sportivei noastre este și președintele fundației pe care Simona Halep o deține.
Cine este cea mai bună prietenă a Simonei Halep?
Relația dintre cele două este una atât de apropiată încât în 2019, atunci când Simona Halep a câștigat un premiu la gala revistei Elle Style Awards, Georgiana Herda a fost cea care l-a ridicat în absența sa. Prietena ei povestea atunci că sportiva nu s-a putut prezenta pentru că se pregătea intens pentru noul sezon, însă a făcut câteva declarații în numele ei la acel moment.
„Simona, din păcate, nu poate fi alături de noi în această seară. Se pregătește intens pentru noul sezon. Dar din punctul meu de vedere, ea chiar inspiră oameni. Are o putere fantastică şi demonstrează zilnic asta.”, a declarat Georgiana Herda atunci.