Călin Georgescu iese din cursa pentru Cotroceni?
Călin Georgescu, iese din cursa pentru Cotroceni? Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, urmează să își depună candidatura pentru alegerile prezidențiale la sfârșitul acestei săptămâni. Prin urmare, în acest moment, șansele ca Ilie Bolojan să intre în cursa electorală sunt minime.
De asemenea, analiștii consultați de „Adevărul” susțin că nici Călin Georgescu nu are mari șanse. În acest context, candidatul independent, despre care nu se știa mare lucru până acum câteva luni, ar putea câștiga alegerile din mai.
Mai sunt aproximativ două săptămâni în care pot fi depuse candidaturile pentru alegerile prezidențiale, iar situația a doi dintre principalii potențiali candidați rămâne incertă.
Candidatul PNL-PSD, Crin Antonescu, se află într-o situație delicată, având în vedere că, conform ultimelor sondaje, a fost depășit de independentul Nicușor Dan. Mai mult, social-democrații par să nu dorească să se dezică clar de candidatul Victor Ponta.
În acest context, se pune întrebarea dacă Ilie Bolojan poate reprezenta o alternativă viabilă.
De cealaltă parte, în condițiile în care Călin Georgescu este supus unei anchete, există incertitudinea dacă Curtea Constituțională îi va permite să candideze. Dacă nu, mișcarea suveranistă riscă să rămână fără candidat, având în vedere că, cel puțin momentan, George Simion refuză să își depună candidatura și solicită partidului să strângă semnături pentru Georgescu.
Suveraniștii mai au foarte puțin timp pentru a pregăti o alternativă la candidatura lui Georgescu, având în vedere că, după decizia CCR, va fi prea târziu.


Care sunt șansele ca Antonescu să fie înlocuit de Bolojan? Cine îl poate înlocui pe Călin Georgescu?
Analistul politic Cristian Hrițuc consideră că șansele ca Antonescu să fie înlocuit cu Bolojan scad pe măsură ce zilele trec.
„O parte mare a societății civile își dorește mai mult acest lucru decât își dorește și PSD și PNL. Din punctul meu de vedere, PSD nu își dorește o asemenea candidatură, pentru că e fericit că are mai multe opțiuni de joc în turul 2, chiar dacă n-ar intra Crin Antonescu”, a afirmat el pentru Adevărul.
Analistul consideră că PSD ar putea încheia o înțelegere cu George Simion, în cazul în care Călin Georgescu nu va candida, sau chiar cu Victor Ponta.
„Deci PSD poate să se îndrepte și către un candidat, așa zis, suveranist, pentru că electoratul lui face mai degrabă priză cu un candidat de genul acesta decât cu un alt tip de candidat”, a spus acesta.
Pe de altă parte, Hrițuc este de părere că în interiorul PNL nu se va crea o masă critică care să solicite schimbarea lui Crin Antonescu și o posibilă candidatură a lui Bolojan.
„Nu sunt semne, toate declarațiile liderilor infirmă o ipoteză de schimbare. Mai e și presiunea cu privire la timp, deoarece suntem pe ultima sută de metri și o schimbare vine cu probleme. Ne-ar trebui un eveniment extern foarte puternic care să ducă la un astfel de scenariu”, a spus analistul politic.