Fondul de pensii obligatorii administrat de ING a câştigat cel mai mare număr de participanţi în urma transferurilor. La polul opus, fondul Allianz-Ţiriac a rămas fără cei mai mulţi clienţi. Aproape 6.250 de participanţi şi-au schimbat până acum fondul de pensii de pe Pilonul II (pensii private obligatorii). Transferurile participanţilor de la un fond la altul au loc în cadrul unor runde de transferuri trimestriale, potrivit reglementărilor legislative. Din momentul lans
Fondul de pensii obligatorii administrat de ING a câştigat cel mai mare număr de participanţi în urma transferurilor. La polul opus, fondul Allianz-Ţiriac a rămas fără cei mai mulţi clienţi.
Aproape 6.250 de participanţi şi-au schimbat până acum fondul de pensii de pe Pilonul II (pensii private obligatorii). Transferurile participanţilor de la un fond la altul au loc în cadrul unor runde de transferuri trimestriale, potrivit reglementărilor legislative. Din momentul lansării sistemului şi până în prezent au avut loc trei astfel de runde. Dacă la prima rundă de transferuri mai puţin de 300 de participanţi şi-au schimbat fondul de pensii, la ultima, în februarie anul curent, aproape 3.300 de participanţi au făcut acest lucru.
Participanţii care decid să îşi schimbe fondul de pensii în primii doi ani de la aderare sunt penalizaţi cu un comision de 5% aplicat la valoarea activului personal. Câştigă în schimb agenţii de marketing care „mută“ participanţii de la un fond la altul, deoarece încasează comisioane. Concomitent, unele fonduri câştigă participanţi, în timp ce altele pierd.
Randamentul mare seduce clienţii concurenţei
Pentru ca randamentele fondurilor să poată fi ierarhizate pe baze reale, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a emis recent o normă nouă. Aceasta impune o serie de detalii referitoare la evaluarea fiecărui instrument de investiţii în care fondurile de pensii pot plasa banii clienţilor, inclusiv formulele de calcul care trebuie utilizate. Norma urmează să fie aplicată de fondurile de pensii de la 1 mai a.c. Unele efecte vor fi vizibile imediat, dar randamentele se vor reaşeza complet pe baze reale doar în timp.
Chiar dacă majoritatea participanţilor care şi-au schimbat fondul au optat pentru ING, au existat şi participanţi care erau clienţii ING şi au decis să se mute la alt administrator. Un număr de 400 de angajaţi au luat o astfel de decizie în cadrul celor trei runde de transferuri pe Pilonul II. ING rămâne însă unul dintre puţinele fonduri care au câştigat mai mulţi participanţi decât au pierdut în urma transferurilor. Asigurătorul administrează cel mare fond de pensii de pe Pilonul II: 1,39 participanţi cu contribuţii încasate la sfârşitul lunii ianuarie a.c.
Performanţa fondurilor de pensii nu poate fi judecată după rezultatele raportate de acestea în numai câteva luni, deoarece acestea sunt irelevante pentru evoluţia pe termene foarte lungi – de exemplu, 30 de ani, cât poate dura perioada de contribuţie.
Concomitent, „fuga“ clienţilor la fondurile de pensii cu randamente mari nu explică întregul tablou al transferurilor de pe Pilonul II. În afară de ING, numai fondurile administrate de Generali şi BCR au reuşit să adune mai mulţi participanţi decât au pierdut în cadrul celor trei runde de transferuri.
Mutare mai uşoară
CSSPP urma să discute în această săptămână modificarea normei care reglementează transferul participanţilor de la un fond de pensii la altul. „Va fi o simplicare a procedurii: vor fi mai puţine acte, mai puţină birocraţie, dar, în acelaşi timp, vom încerca să punem stavilă unor dorinţe de transfer numai pentru comision“, afirma, săptămâna trecută, preşedintele comisiei, Mircea Oancea.
Mircea Oancea, preşedintele CSSP
Participanţi cu contribuţii