Criza datoriilor din Grecia ar putea afecta aspiraţiile Bulgariei de a adopta euro în decurs de trei ani, în pofida disciplinei bugetare a statului bulgar, a declarat premierul Boyko Borisov, citat de Novinite.
„Intrarea în zona euro este prioritatea guvernului, dar obiectivul va fi greu de îndeplinit în următorii doi, trei ani”, a arătat Borisov.
Premierul, apreciat la nivel internaţional pentru reducerea cheltuielilor publice concomitent cu păstrarea unui sprijin puternic al populaţiei, se teme că performanţele Bulgariei în domeniul bugetului nu vor garanta intrarea în zona euro.
Motivul îl reprezintă „ştirile proaste” din UE, respectiv problemele Greciei legate de datoriile şi deficitul bugetar ridicate care se pot extinde în alte state puternic îndatorate precum Spania şi Portugalia, dar şi în Bulgaria.
Din acest motiv, premierul bulgar a refuzat, după luni de speculaţii legate de o cerere oficială de intrare în mecanismul european al ratelor de schimb, să prezinte o dată concretă.
Iniţial, Bulgaria intenţiona să solicite în noiembrie 2009 intrarea în acest mecanism, dar a amânat cererea pentru începutul lui 2010, după ce toate statele vor depune programele de convergenţă, care includ obiectivele pe termen mediu ale politicilor bugetare.
Borisov a reiterat asigurările date de ministrul de Finanţe Simeon Djankov, conform cărora Bulgaria poate contribui semnificativ la stabilitatea monedei unice, întrucât are cei mai buni parametri de strategie fiscală din UE.
Oficiali ai Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional vor sosi în Bulgaria la 18 februarie pentru a analiza capacitatea ţării de a intra în mecanismul european al ratelor de schimb.
SURSA: Mediafax