România se clasează cu mult sub propriile pretenţii, are o economie cu randament scăzut.

Economia duduie, spun cu emfază mai toţi politicienii români. Cu toate acestea, România rămâne codaşă în rândul membrilor Uniunii Europene în privinţa capacităţii de a aduce prosperitate cetăţenilor săi. De fapt, suntem penultimii, înaintea Italiei, dar asta tot codaşi ne face. Concluzia, desprinsă dintr-un studiu recent pe tema competitivităţii ţărilor lumii, reflectă o realitate intuită deja de mulţi români: economia noastră este asemenea unui fotbalist căruia i-au ieşit câteva lovituri bune, dar care nu are condiţie fizică pe măsura potenţialului.

Studiul în cauză a fost realizat de către Institutul Internaţional pentru Managementul dezvoltării (IMD) din Elveţia, una dintre foarte puţinele şcoli de management ale Europei care contează pe plan mondial. El face parte dintr-o suită restrânsă de analize economice care utilizează criterii mai nuanţate pentru a descrie capacitatea ţărilor lumii de a progresa în era globalizării. Toate aceste studii ajung la o singură concluzie: România se clasează cu mult sub propriile pretenţii, are o economie cu randament scăzut. Mai mult, pare să nu scape vreo ocazie de a pune beţe în roate iniţiativei private – mecanismul cel mai eficace de generare a prosperităţii. La nivel global, România ocupă locul 45 din cele 55 de state evaluate, cu un loc sub poziţia de anul trecut, în ciuda creşterii economice de peste şase la sută.

O examinare mai atentă a câtorva dintre cele peste 360 de criterii folosite de cercetătorii elveţieni pentru elaborarea clasamentului ne dă şi mai multe motive de dezamăgire şi îngrijorare. Progresele din economie, afluenţa investiţiilor străine şi utilizarea tehnologiilor informaţiei au fost subminate de regrese notabile în birocraţie, corupţie, poluare şi regimul de reglementare al companiilor. În raport cu alte ţări ale UE, doar Polonia stă mai prost decât România în privinţa eficienţei sectorului public. Ca dovadă a ineficacităţii modului în care am implementat cota unică, regimul de taxe pe venit este menţionat ca slăbiciune. Chiar dacă în privinţa sectorului privat am reuşit să devansăm Bulgaria şi Polonia, asta sugerează mai degrabă regresul lor decât progresul nostru.

La capitolul infrastructură, la care suntem codaşii UE, sunt incluse nu numai drumurile, ci şi sistemul de educaţie, cercetarea, mediul şi sănătatea. Studiul IMD demitizează beneficiile educaţiei româneşti – talentul la limbi străine şi investiţiile în telecomunicaţii ne-ar ajuta, dar pierdem din cauza slabei pregătiri în IT (se pare că nu se face primăvară cu câteva sute de programatori buni), a nivelului scăzut de investiţii în cercetare, a slabei calităţi a vieţii în general şi a poluării.

Dintre toate aceste detalii cel mai grăitor este însă faptul că ocupăm acelaşi loc ca în 2004, indiferent dacă ne comparăm cu toate ţările incluse în studiu sau numai cu cele din regiune ori doar cu acelea cu populaţii de peste 20 de milioane de locuitori. Oricum o dăm, în ultimii patru ani am bătut pasul pe loc.

Importanţa acestui clasament o dă definiţia competitivităţii ca fiind capacitatea unei ţări de a spori prosperitatea propriilor cetăţeni şi companii. Altfel spus, este vorba de capacitatea de progresa. Mediocritatea poziţiei actuale dezvăluie însă un alt adevăr: capacitatea de a ne submina propriul succes şi talentul de a ne da cu stângul în dreptul.

Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008