Investitorii au început să plaseze cabinetele dentare în cele mai neobişnuite locuri, pentru a fi aproape de potenţialii clienţi foarte ocupaţi: după mall, a venit rândul clădirilor de birouri. Dent Fix Pro a deschis, în urma unei investitii de 250.000 de euro, clinica IVORY, prima clinica stomatologică dedicată mediului corporatist din nordul Bucureştiului.
"Piata de servicii stomatologice integrate care să ţintească în mod special angajaţii din mediul corporatist era una ne-exploatată, în timp ce potenţialul este unul foarte mare. Atunci când am decis să deschidem clinica IVORY ne-am propus să răspundem acestei nevoi şi am gandit un concept inovator, care se mulează pe nevoile acestei categorii de pacienţi: un program de lucru extins, facilităţi pentru lucrul în afara biroului, zone de relaxare şi shopping specializat precum şi o locaţie usor accesibilă, la care se poate ajunge chiar şi în pauzele din timpul programului de lucru. Pe viitor ne propunem să deschidem mai multe clinici bazate pe acest concept şi in alte complexuri de business ale Bucureştiului” declară directorul general al clinicii, Richard Vencu.
Dent Fix Pro a fost înfiinţată în anul 2007 şi cuprinde toate specialităţile stomatologice: chirurgie, implantologie, cosmetica dentară, ortodonţie, endodonţie şi protetică.