Cu trenul din Gara de Nord până în Pipera

CFR Călători vrea să introducă un serviciu de transport pe relaţia Gara de Nord Bucureşti-Platforma Industrială Pipera, din nordul Capitalei, dacă va exista cerere pentru acest traseu, a declarat, joi, directorul de marketing al companiei, Adrian Vlaicu, citat de Mediafax."În prezent facem o primă contactare a pieţei să vedem dacă există cerere. Dacă va exista o reacţie pozitivă, vom discuta faţă în faţă cu marii utilizatori ai platformei pentru a afla în ce staţii doresc

CFR Călători vrea să introducă un serviciu de transport pe relaţia Gara de Nord Bucureşti-Platforma Industrială Pipera, din nordul Capitalei, dacă va exista cerere pentru acest traseu, a declarat, joi, directorul de marketing al companiei, Adrian Vlaicu, citat de Mediafax.

„În prezent facem o primă contactare a pieţei să vedem dacă există cerere. Dacă va exista o reacţie pozitivă, vom discuta faţă în faţă cu marii utilizatori ai platformei pentru a afla în ce staţii doresc să oprim şi cât ar fi dispuşi să plătească pentru un abonament. Urmează ca în funcţie de posibilităţile noastre, să introducem serviciul în cursul anului viitor sau chiar mai devreme, dacă discuţiile se vor derula repede”, a spus Vlaicu.

Sondaj online

CFR Călători a postat pe site-ul companiei un sondaj de opinie pentru a afla dacă persoanele care călătoresc frecvent pe această rută consideră oportună introducerea serviciului.

Până la ora transmiterii acestei ştiri au răspuns chestionarului 158 de persoane, din care 47% consideră serviciul ca fiind absolut necesar, 16% necesar, 16% au răspuns că ruta ar putea fi o alternativă de transport, iar 20% spun că nu este necesar.

Un proiect similar

Operatorul feroviar a introdus anul trecut trenuri pe ruta Gara de Nord-Gara de Est Obor, cu opriri în Pantelimon şi la Complexul Dragonul Roşu, durata călătoriei fiind de aproximativ 40 de minute.

Vlaicu nu a putut preciza cât va dura călătoria până în Pipera, însă a spus că intervalul de timp va fi mai mic faţă de ruta spre Gara Obor.

SURSA: Mediafax