De ce ar trebui să ne uităm mai atent la acest indicator? ROBOR reprezintă rata de dobândă medie la care băncile se împrumută între ele pe piața interbancară și este rata pe care băncile o iau în calcul atunci când acordă împrumuturi. 
În practică, rata unui împrumut bancar se compune din ROBOR și o marjă pe care banca o adaugă în funcție de riscul pe care consideră că și-l asumă când acordă respectivul credit. Relevanța indicatorului ROBOR era destul de scăzută în perioada în care majoritatea creditelor erau acordate în România în moneda euro, având în vedere că dobânda la aceste credite se raporta la dobânda medie la euro. 
În ultimii ani însă, ponderea creditelor în euro a scăzut foarte mult în România, iar proporțional a crescut ponderea creditelor în monedă națională. 
Acest fenomen de substituție a scutit populația de riscul de devalorizare a leului (care s-a depreciat cu 3% în ultimele 18 luni), în schimb a expus-o riscului de creștere a dobânzilor, risc care s-a și materializat prin triplarea indicelui ROBOR.
Practic, la un credit de 100.000 lei, cu o dobândă medie de ROBOR + 5%, rata lunară a crescut de la 510 lei la 705 lei. Pentru un angajat cu salariul mediu, care astăzi este de aproximativ 2.700 lei, creșterea este semnificativă. 
Dar ce s-a întâmplat cu ROBOR în ultimii 10 ani? De ce nu au fost resimțite aceste evoluții atât de dur până acum? A pornit de la peste 11%, apoi a scăzut constant, până la un minim absolut la finalul anului 2016, iar apoi a început din nou să urce. 

Cum se va opri creșterea ROBOR? 

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne uităm la motivele care determină evoluția indicatorului. Inflația este principala cauză a creșterii ROBOR. În ultimii ani, pe măsură pe rata inflației a coborât la un minim istoric, ROBOR a a avut aceeași tendință. Iar inflația are la rândul său alte cauze. 
Pentru a ține inflația sub control, Banca Națională a României este nevoită să reducă lichiditatea din piață, prin creșterea ratei dobânzii de politică monetară. ROBOR nu are cum să fie mai mică decât rata de politică monetară situate în prezent la 2,5%. Atâta timp cât inflația crește într-un ritm galopant, dobânzile în general trebuie să o acopere pentru a justifica creditarea.  
În principiu, potențialul de creștere al ROBOR ar trebui să se limiteze la rata dobânzii de facilitate de creditare oferită de BNR (în prezent 3,5%), însă în joc pot interveni și alți factori care țin de lichiditatea pieței. 
Spre exemplu, dacă statul atrage bani de la populație prin emisiuni de obligațiuni, este posibil ca ratele de dobândă să mai crească, fiindcă băncile vor fi nevoite să atragă resurse de creditare la costuri mai mari. Prin urmare, operațiunile de finanțare ale statului au potential să mai contribuie la creșterea ROBOR, în condițiile în care statul va avea nevoie de împrumuturi mai mari pentru a acoperi cheltuielile, situația care va conduce la adâncirea deficitului bugetar.
Cu alte cuvinte, dezechilibrele macroeconomice, în special deficitele mari, frânează posibilitățile de dezvoltare. Creditarea este o pârghie indispensabilă pentru creșterea economică, dar ca să continue trebuie ca și costurile sale, respectiv dobânzile să rămână la niveluri accesibile pentru populație și companii. Iată de ce, pentru a menține parcursul de creștere, e obligatoriu să fie atacate cauzele care duc la deteriorarea deficitului bugetar și a ratei inflației. 

Acest articol a fost publicat în numărul 28 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 16 – 22 iulie 2018