Guvernul vrea să scadă cu şase procente contribuţiile plătite de anagajatori şi angajaţi pentru sănătate, pensie şi şomaj. La aceste procente ar mai trebui adăugate încă două, de la contribuţiile pentru pensii, care vor merge spre administrare privată, deci nu vor mai fi încasate de stat. Aşadar, opt procente din aceste contribuţii ar urma să nu mai ajungă la bugetul consolidat al statului. În sume absolute, cele opt procente ar însemna cam 1,8-2 miliarde de euro, care nu ar mai ajunge la buget. Se poate dispensa statul, în acest moment, de asemenea sume? În nici un caz. Dar mediul de afaceri îşi doreşte aceste reduceri. Reducerea acestor contribuţii ar însemna şi definitivarea reformei fiscale începute în 2005. Întrebarea este dacă sunt posibile aceste reduceri, de asemenea amplitudine, fără a afecta echilibrele macro. Răspunsul ar fi afirmativ dacă Ministerul Finanţelor ar putea indica o sursă clară pentru a acoperi gaura lăsată de aceste reduceri. Creşterea economică nu va putea nici ea să înlocuiască taxele micşorate. Dar, deşi vorbim de taxe mai mici, vrem ca în anii următori să investim masiv în infrastructură şi să mărim salariile bugetarilor. Şi, în acelaşi timp, să menţinem deficitul bugetar sub 3%. Dacă acestea sunt datele, misiunea Ministerului Finanţelor este una imposibilă. Şi, totuşi, scăderea contribuţiilor este necesară; prin această măsură înfiinţarea unui loc de muncă s-ar ieftini.

Cealaltă problemă majoră a economiei româneşti este deficitul de cont curent. Adică, faptul că românii consumă prea mult şi, mai ales, din import. Din încercarea de a domoli această frenezie a consumului am putea găsi bani pentru a suplini scăderea contribuţiilor: adică, majorarea TVA. Asta ar fi singura măsură care să se constituie în contra-partea reducerii contribuţiilor şi care să păstreze sănătatea bugetară. Evident, măsura e greu de luat în anul în care ar trebui să avem alegeri. Greu de explicat publicului şi sindicaliştilor. Alternativa, dacă tot vrem să reducem contribuţiile fără majorarea TVA, ar fi o amputare drastică a cheltuielilor publice. Mai puţine autostrăzi, mai puţini funcţionari publici. Sau un deficit bugetar mai mare, care va însemna apoi o inflaţie mai mare.

Guvernul nu pare dispus să mai deschidă încă un front de luptă cu populiştii lideri sindicali şi ar dori să ia numai decizii pentru care să primească aplauze de la galerie. Aplauzele sindicaliştilor sunt însă palme peste ceafa economiei.