Diploma universitară este surclasată de competenţă şi experienţă pe lista criteriilor de angajare. Anual, peste 100.000 de tineri termină o facultate. Din cauza numărului mare de absolvenţi, pentru angajatori, diploma a ajuns nesemnificativă în raport cu alte atuuri de care trebuie să dea dovadă candidaţii.
La încheierea cursurilor Facultăţii de Administraţie şi Afaceri a Universităţii Bucureşti, absolvenţii vor şti să „fie flexibili, să gândească în maniera ştiinţifică integratoare, sistemică, să fie receptivi la schimbare“. La concurenţă, Catedra de Bibliologie şi Ştiinţa Informării a Facultăţii de Litere din cadrul aceleiaşi universităţi „promovează forme de învăţământ clădite pe un echilibru raţional între teorie şi practică, între modernitate şi tradiţie, urmărind formarea managerilor atât de necesari în organizarea şi diseminarea cunoaşterii“. În ce măsură îi interesează însă pe angajatori abilităţile de acest tip ale candidaţilor?
„Există situaţii în care diplomele nu folosesc la mare lucru, pentru că, în spatele acestor diplome, multe cunoştinţe lipsesc, iar angajatorii nu se mai uită dacă ai o diplomă, ci te mai întreabă şi de unde e, şi după aceea încep să te întrebe şi la ce te pricepi“, declara în urmă cu câteva zile preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu.
În România, sunt peste 130 de universităţi şi colegii. „Dacă universitatea e o fabrică de diplome, studiile universitare nu sunt mai mult decât un pedigri pentru un câine“, spune Mihaela Miroiu, profesoară în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. „Învăţământul universitar nu mai este de elită, ci de masă, adaugă ea. Acum 20 de ani, în România, doar 8% dintr-o generaţie făceau studii superioare. La ora actuală, la acest procentaj ajung studiile doctorale“.
Consecinţa firească a acestei anomalii este căderea în derizoriu a diplomei, altădată semn al accederii la un statut social privilegiat. „Spre deosebire de percepţia studiilor universitare de acum 20 de ani, teoria învăţată pe băncile facultăţii, necorelată cu practică, voluntariat sau acţiuni extracurriculare, îşi pierde pe zi ce trece din valoare în ochii angajatorului“, spune Cosmin Buteică, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Economişti din România. De asemenea, decizia de reducere a perioadei de studiu universitar la trei ani a dus la eliminarea multor materii din curriculă, dar şi la tratarea cu superficialitate a celorlalte. Ceea ce înseamnă că facultatea nu îşi mai poate atinge scopul.
La stat sau la privat, totuna
O altă consecinţă a acestei „banalizări“ a învăţământului superior este ştergerea diferenţelor dintre sistemul de stat şi cel privat. Dacă la începutul anilor ‘90, când au apărut primele universităţi cu capital privat, acestea erau considerate mai degrabă o soluţie de rezervă pentru candidaţii care au eşuat la admiterea într-o facultate de stat, acum cele două sisteme sunt, cel puţin din perspectiva companiilor, „aceeaşi Mărie“. Singura situaţie în care titulatura instituţiei absolvite de candidat are importanţă pentru angajator este aceea a slujbelor care nu pot fi exercitate în lipsa unei diplome universitare. Printre ele, cele de medic, farmacist, jurist sau arhitect.
Căci, fără îndoială, este puţin probabil ca, ajuns într-un cabinet medical, pacientul să fie consultat de un absolvent de Politehnică sau Teologie. Aşa cum nimeni nu va avea surpriza să fie apărat în instanţă de un contabil. Pe de altă parte, însă, sunt domenii care absorb cu uşurinţă absolvenţi, indiferent de specializarea din diplomă. Între acestea, presa, publicitatea, consultanţa sau resursele umane.
Există, mai mult, facultăţi care nu au nicio specializare concretă. Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene al Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti, de pildă, pregăteşte „pentru noile cerinţe din piaţa muncii un manager cultural modern, profesionalizat, specialist în problemele culturii europene, beneficiar al unor cunoştinţe solide de istorie, geografie, literatură, filosofie, drept, tehnici informative şi limbi străine.“
Fie datorită convingerii părinţilor că studiile universitare denotă un statut special, fie datorită asocierii perioadei de studenţie cu una de distracţie continuă, facultăţii îi revine rolul, aproape exclusiv, de stagiu obligatoriu în viaţa oricărui tânăr. Indiferent de utilitatea acestui demers.
Gates nu are licenta
Un raport realizat anul trecut de Biroul de Recensământ al SUA arăta că, în medie, un angajat care a absolvit o formă de învăţământ superior câştigă anual cu peste 23.000 de dolari mai mult decât unul care nu a terminat decât liceul.
La un cu totul alt nivel, în topul Forbes al celor mai bogaţi 20 de oameni din lume, peste jumătate nu au studii universitare. Câţiva dintre ei au renunţat la cursuri în primii ani de facultate. Este cazul fondatorului Microsoft, Bill Gates, care s-a retras din Universitatea Harvard, sau al părintelui companiei Oracle, Lawrence Ellison. Mai mult, ocupanţii locurilor opt (Amancio Ortega, fondatorul Zara), respectiv nouă (Li Ka-shing, cel mai bogat om din Asia) nu au absolvit nici măcar liceul.
«Studenţia nu mai conferă un statut privilegiat. Poate când specializările vor fi ierarhizate calitativ, va conta unde faci facultatea, nu dacă faci una.»
Mihaela Miroiu, profesor SNSPA
«Teoria învăţată pe băncile facultăţii, necorelată cu practică, voluntariat sau acţiuni extracuriculare, îşi pierde din valoare în ochii angajatorului.»
Cosmin Buteică, preşedinte ASER
