Prezenţa în licitaţii a lucrărilor în „tehnici minore“, cu preţuri de deschidere începând de la 300 de euro, este una din modalităţile prin care casele de licitaţii atrag publicul nespecialist, interesat totuşi de marii maeştri ai picturii române.
Un tablou de Tonitza, „Case ţărăneşti din Mangalia“, 68×50 cm, ulei pe carton, a fost vedeta licitaţiei, cu un preţ de deschidere de 24.000 de euro. Nicolae Tonitza este, alături de Nicolae Grigorescu, cel mai bine cotat pictor român la Bucureşti, cei doi disputându-şi mai toate recordurile pieţei interne. Totuşi, preţurile tablourilor lui Tonitza au fluctuaţii extreme, între 8.000 de euro, minimum din acest an înregistrat pentru pictura în ulei „Peisaj la Kardjali“, şi 170.000 de euro, preţul maxim din primul semestru, realizat în martie de pictura „Trei fraţi“. Împreună cu tabloul lui Tonitza, un pastel de Luchian, cu o deschidere la 17.000 de euro, au fost singurele lucrări care au intrat în licitaţie la peste 10.000 de euro.

Arta, euro şi leul
Alături de aur şi pietre preţioase, arta este una dintre „valorile de refugiu".
Licitaţiile de artă din România au beneficiat de criza economică din anii trecuţi, oferind instrumente de tezaurizare convenabile şi înregistrând randamente anuale de peste 30%. Segmentul „subprime“, cu opere sub 5.000 de euro este cel mai lichid şi stimulează piaţa aproape în aceeaşi măsură ca şi operele care doboară recorduri.
Din selecţia de 71 de loturi de la AraArt, 64 au avut preţuri de deschidere de 5.000 de euro sau sub  această valoare, între ele fiind tablouri de M.H. Maxy, Ipolit Strâmbu, Nicolae Vermont sau Horia Bernea. Peste această valoare s-au situat pânze de Samuel Mutzner, Lucian Grigorescu şi Dumitru Ghiaţă. Ion Ţuculescu, eroul licitaţiei precedente de la AraArt (când guaşa „Ochii“ a parcurs 25 de paşi de licitaţie de la 2.600 de euro la 13.000 preţ final) nu s-a regăsit în sumarul licitaţiei cu numărul 11, însă modernismul a fost reprezentat prin nume ca Mattis Teutsch, Ciucurencu şi Marcel Iancu. 
Acuarelele, în marea lor majoritate cu preţuri sub 1.000 de euro, au fost concurate, pe acelaşi segment de preţ, şi de câteva picturi antebelice (Ludovic Bassarab), interbelice (Marin Haralambie Georgescu) şi postbelice (Ion Mirea). În selecţie şi-a găsit loc şi o pictură a tânărului artist Cozmin Movilă (n. 1984), „Copacul“, ulei pe pânză, cu un preţ de deschidere de 480 de euro.