Există o mulțime de sensuri pentru narco-insurgența din Mexic, nu doar drogurile și criminalitatea. În timp ce lăcomia joacă cu sigurnaţă un rol important – în orice conflict, fie etnic, religios sau ideologic – aceasta nu acoperă totul.

Autorul articolului Peter Nealen porneşte de la o teză interesantă. În psihologia mexicană, insurgenții sunt băieții buni. Traficanţii nu pot fi băieți buni, mai ales şi cu atît mai puţin atunci când atunci când taie capete precum al-Qaeda în Irak și cos chipuri pe mingi de fotbal. Deci aceştia nu pot fi insurgenți. Sunt doar criminali.

Mexicul are o adâncă vocaţie revoluţionară. Ultima şi cea mai importantă este Revoluția Mexicană sau Războiul Civil mexican.  Început în 1910 cu o revoltă condusă de Francisco Madero împotriva autocratului Porfirio Díaz, revoluţia a durat mai bine de un deceniu, până în 1920.

Odată cu trecerea timpului revoluția s-a transformat dintr-o revoltă împotriva ordinii sociale într-un război civil cu frecvent schimbări în lupta pentru putere. Acest conflict armat este adesea clasificat ca fiind cel mai important eveniment socio-politic în Mexic și una dintre cele mai mari frămîntări ale secolului 20, ce a rezultat într-o importantă reformă în organizarea socială mexicană.

Revoluția a dus la crearea Partidului Naţional Revoluţionar în 1929; a fost redenumit Partidul Revoluţionar Insituţional PRI în 1946. PRI a monopolizat puterea de-a lungul secolulului 20, până la alegerile generale de anul 2000.

Vocaţia revoluţionară mexicană este adânc întipărită în cultura populară. Sunt participanţi ai vremii care au făcut istorie, precum Emiliano Zapata, Pancho Villa şi Alvaro Obregon, care au fost idoli ai multor generaţii şi au fost portretizaţi inclusiv la Hollywood, în pelicule diverse care au făcut deliciul publicului.

Se vorbeşte însă foarte puţin despre o altă latură. Felul în care aceşti eroi ai revoluţiei mexicane au făcut banii, cine i-a sprijinit sau dacă traficul de droguri de orice fel au avut vreun rol atunci dar şi în anii următori, în diverse proiecte revoluţionare centro-americane.

Total separat de aceşti idoli apar în peisajul mexican traficanţii. Departe de a fi nişte luptători, membrii cartelurilor de droguri trăiesc întrucâtva ca ravoluţionarii, în păduri, ascunşi de ochii opiniei publice. Numai ca ţelul care îi guvernează este cu totul altul. Traficanţii traiesc într-o lume şi un sector al violenţei, cu conexiuni în lumea internaţională a drogurilor.

În prezent, în Mexic guvernează două puternice carteluri. Pe de-o parte, cartelul Sinaloa extrem de puternic, iar pe de altă parte Los Zetas, care include deja celebrele carteluri Tijuana şi Juarez, localităţi aflate la frontiera cu Statele Unite.

În războiul mexican al drogurilor, traficanţii dispun de circa 100.000 de aşa-zis soldaţi. Aceștia sunt foarte departe de de ideea de a fi nişte revoluţionari sau aşa-zişi haiduci.

Mulţi dintre ei au fost ucişi sau capturaţi. Potrivit unor statistici oficiale, aproape 12.500 de membri ai cartelurilor au fost ucişi, 121.200 de membri au fost arestaţi de-a lungul vremii. Şi 8.500 au fost condamnaţi.

Nu de puţine ori, războiul medican al drogurilor a căpătat forme hidoase. Oameni decapitaţi, pielea feţei lipită pe mingea de fotbal, sau mai rău, civili decapitaţi în staţiunile de lux ale Mexicului.

Aşa încât este departe ideea ca aceşti oameni să fie nişte idoli. Dar nu aşa stau lucrurile cu revoluţionarii. Ei rămân adânc întipăriţi în memoria populară, pentru că scopul lor a fost o schimbare. Nu a primat modalitatea ci figura pe care au lăsat-o în istorie.

În ceea ce priveşte traficanţii, aceştia sunt vânaţi pe oriunde, graţie eforturilor internaţionale de combatere a traficului de droguri. Cu toate acestea, traficanţii rezistă graţie pieţei drogurilor ce se ridica în 2003, potrivit ONU, la valoarea de 321,6 miliarde de dolari.

Cu toate acestea, revoluţionarii sunt idoli, ceea ce traficanţii nu au fost şi nu vor fi niciodată.