Florin Busuioc a decis să se facă actor când a renunțat la atletism
Florin Busuioc a vorbit, într-un interviu oferit recent, despre numeroase teme, dar și despre pasiunile lui. Printre acestea se numără atât actoria, cât și sportul. Aici am aflat că prima lui dragoste a fost sportul, mai precis, atletismul.
El a vorbit și despre copilărie, dar și despre parcursul carierei lui, până când a ajuns la PRO TV. El spune că porecla de „Busu” a primit-o în televiziune, pe când în liceu, toți îi spuneau „Busy”, pentru că era mereu foarte ocupat.
El spune că, deși îi distrează pe telespectatori zilnic cu probleme de matematică interesante, lui nu i-a plăcut niciodată această materie.
„Nu, nu mi-a plăcut matematica deloc. În clasa a XI-a, profesorul de matematică ne-a spus că cei care nu dau examen din matematică pot să stea în ultima bancă, să învețe la ce au de învățat și să termine cu nota 7. Asta am și făcut. Toți care nu dădeau examen din matematică pentru intrarea la facultate s-au dus în spate, în ultimele bănci și învățau pentru ce aveau ei nevoie. Profesorul ne-a dat, așa cum ne-a promis, nota 7.
Mai mult decât atât, la teze lucram cum știam și luam note mari, nu doar 7. Oricum, el ne-a promis că avem nota 7 la matematică, indiferent ce s-ar întâmpla”, își amintește Busu, potrivit Fanatik.
În schimb, prezentatorului i-au plăcut istoria, limba română și engleza. Dorința lui de a face teatru a venit abia după o accidentare la un picior, după care a renunțat la atletism.
„Când am renunțat la atletism, eu aș fi vrut să fac UNEFS, ceva de și cu sport… Dar m-am lovit la un picior și nu am mai prins lotul. Eram atlet de performanță și mă întrebam ce pot eu să fac.
Pentru că tata era directorul clubului Siderurgistul și regizorul trupei de teatru de acolo, am zis: „Gata! Mă duc la trupa de teatru a tatei!”, el chemându-mă de mult în trupa lui. M-am dus și așa mi-am început activitatea de actor al Teatrului Popular din Hunedoara.
Am făcut niște spectacole care au luat premii prin țară, eram destul de bunicel. Așa că am dat la Teatru din mai multe motive”, spune Florin Busuioc.
Apropierea de teatru. Examenul cu Dem Rădulescu
Printre motivele pe care le oferă pentru implicarea sa în teatru, el amintește și faptul că voia să devină cunoscut.
„În primul rând, pentru că îmi plăcea foarte mult meseria asta. În al doilea rând, pentru că voiam să ajung celebru, îmi doream să fiu cunoscut. În al treilea rând, dar asta a apărut mai târziu, după ce am picat la primul examen și m-am angajat în cocserie și plecam la 5 dimineața de acasă ca să ajung la timp, mi-am dorit foarte tare să nu fiu nevoit să mă trezesc de dimineață.
Să încep la 10, să mă trezesc la 8:00-8:30, ca omul, să încep repetițiile în liniște, după o cafea și un mic dejun. Totuși, uite că soarta a făcut astfel încât să mă trezesc foarte devreme”, spune el.
Un detaliu care îi va surprinde plăcut pe fanii lui este acela că a dat examenul la actorie cu Dem Rădulescu. El își amintește și că a făcut o mare impresie în fața lui Octavian Cotescu și Olgăi Tudorache.
„Din prima încercare a cincea oară! Nu-mi amintesc faze de povestit, dar știu că am dat examenul cu Dem Rădulescu, care nu știu dacă m-a plăcut foarte tare, pentru că la improvizație mi-a dat 7 sau 8.
Însă i-am plăcut foarte mult lui Octavian Cotescu și Olgăi Tudorache, care la monolog și povestire mi-au dat 10. Practic, ei m-au băgat la teatru. La română am luat 10, pentru că știam română și eram destul de bun”, spune el.
Pasiunea pentru sport a rămas
Deși are în continuare o mare pasiune pentru sport, el spune că nu s-ar vedea la pupitrul știrilor spotive. Despre echipa sa preferată de fotbal, ea a fost întotdeauna Corvinul Hunedoara.
„Întotdeauna am ținut, și țin și acum, cu Corvinul Hunedoara. Ce a făcut Mircea Lucescu la acea echipă este absolut fabulos”, a spus prezentatorul.
Sportul lui preferat continuă să fie atletismul, dat fiind că el a fost săritor în lungime în tinerețe. Despre fotbalul românesc, consideră că îi lipsește „determinarea”.
„Atletismul! Și chiar l-am făcut de performanță. Eram săritor în lungime. Este în continuare sportul meu preferat, mă uit cu plăcere la campionatele care apar. Mi-ar fi plăcut să fiu mare campion, dar nu s-a putut…
El a vorbit chiar și despre cazul de dopaj al Simonei Halep. Pe acest subiect și-a zis clar opinia: „După cum a evoluat și după cum știu eu că este această persoană, nu cred că este adevărat ce i se reproșează”, a spus Busuioc.