Am debutat pe drum către o economie de piață liberă cu un an agitat. Primele alegeri libere au fost generate evenimente dramatice. În februarie 1990, minerii au venit pentru prima dată la București, primăvara a fost ocupă de fenomentul Piața Universității, iar la finalul lunii mai l-am confirmat pe Ion Iliescu președinte prin vot popular.

Vara a început brutal, imaginile de la evenimentele din 13-15 iunie făcând înconjurul mapamondului. Dar am uitat repede de ele, pentru că la Cupa Mondială din Italia România reușea să învingă URSS și facă scoată un egal din meciul cu campiona mondială en-titre Argentina. Am fost scoși în optimi de Irlanda.

Începutul consumerismului

Statisticile Băncii Mondiale arată cu un român avea un salariu mediu net lunar de 150 de dolari în 1990. Ni se pare puțin acum, dar lipsurile încă nu se simțeau. Românii aveau bani la ciorap din perioada comunistă, când nu prea aveau pe ce cheltui salariile. Așa că în 1990 cumpăram orice.

Am importat produse în valoare de 9 miliarde de dolari în 1990, cu un miliard mai mult decât în ultimul an de comunism. În schimb, exporturile s-au prăbușit. Dacă în 1989 am exportat în valoare de 10,5 miliarde, în 1990 am scăzut la 5,8 miliarde. A fost primul an cu balanță comercială negativă și de atunci nu am mai atins niciodată plusul, avem un veșnic minus în fața cifrelor.

Dacă salariul mediu din 1990 vi se pare mic, trebuie să ne amintim că el a ajuns în 1992 la doar 65 de dolari. În iulie, anul acesta, salariu mediu net era de 821 dolari. Veți regăsi în paginile acestui supliment infografice cu evoluția salariului mediu net, a PIB-ului, a PIB-ului pe cap de locuitor, a rezervelor BNR sau a schimburilor comerciale.

Acum vă propun să ne îndreptăm atenția spre un domeniu aflat în focusul actualului președinte, Klaus Iohannis: educația. Datele statistice ne arată că am început drumul spre lumea occidentală cu 335.000 de copiii care nu mergeau la școală. Asta se întâmpla în 1993, conform datelor Băncii Mondiale. Numărul acesta a scăzut, iar în 2000 aveam 118.000 copiii care aveau vârsta pentru școlarizare, dar nu erau înscriși în ciclul gimnazial.

Guvernarea Adrian Năstase a produs aproape o minune. La finalul lui 2004 mai aveam doar 1161 de copii care nu mergeau la școală. Probabil efectul programului ”Cornul și laptele”. După 2004, părinții micuților s-au săturat de corn și lapte și numărul neșcolarizaților a început să crească din nou. În 2018 aveam 135.000 de copii care nu mergeau la școală.

România, Elveția educației

În schimb, ultimele trei decenii ne-au scos la lumină chemarea către studii superioare. Conform Băncii Mondiale, în 1990 aveam doar 8,4% dintre tineri care urmau o facultate. Este vorba despre procentul celor înscriși la facultate din totalul tinerilor cu vârstă de facultate din România.

La acest capitol, țara noastră a avut cel mai mare boom din Europa, pe fondul fabricilor de diplome de la universitățile private. După 10 ani de democrație procentul a ajuns la 23,9% și a continuat să crească până în 2009. În acel an, 68,9% dintre tineri au ales să urmeze cursurile unei facultăți.

Vă imaginați? Două treimi din tinerii României se cultivau pe băncile unei facultăți. Ar fi trebuit să fim în domeniul educației ce este Elveția în domeniul bancar. Dar era doar o comedie susținută de industria universităților private.

Din 2009 numărul tinerilor care merg la facultate a început să scadă. Probabil criza economică din acea perioadă i-a scos din barurile din jurul facultăților și i-a trimis la muncă, iar în 2018 aveam 51% dintre ei care alegeau calea studiilor superioare. Tot e bine, industria diplomelor nu se predă.

Citiți continuare analizei pe infofinanciar.ro