Connections, lider pe piața de digital transformation din România, Bulgaria și Serbia, a realizat o analiză a oportunităților pe care Canada, Australia, Noua Zeelandă și Asia de SE le au atunci când externalizează operațiunile IT în România.
“Aproximativ 15% dintre clienții Connections sunt din Canada și din Asia, pe lângă un portofoliu consistent de corporații și companii românești locale. Un procent semnificativ de solicitări sunt pentru Java software developer și IT Infrastructure Engineer. Tipologia proiectelor pentru care suntem solicitați este amplă, de la software development la suport de infrastructură”, declară Bogdan Florea, fondator și CEO Connections.
Externalizarea serviciilor de IT, integral (managed services) sau pentru completarea echipei interne (staff augmentation), aduce o serie de beneficii cheie pentru companii, cum ar fi reducerea de costuri, de la cele cu resursele umane, până la cele legate de logistică și birouri și creșterea productivității, prin utilizarea de echipe mai mari la costuri mai mici.
“Pentru țările menționate, externalizarea către România aduce, în medie, economisirea cu până la 25% a bugetelor alocate unor echipe locale, iar, ca o estimare personală, dinamizarea atragerii de clienți pe ITO din cele 3 zone, poate aduce un aport anual de zeci, poate chiar sute de milioane de euro pentru economia României”, mai adaugă Bogdan Florea.
Beneficii la fel de importante sunt accesul rapid la specialiști de nișă și la un pool dinamic de talente, acces la know-how de ultimă oră prin expunerea echipei la proiecte complexe, atât la nivel de industrii cât și ca localizare geografică, și eliminarea perioadelor de downtime, prin faptul că partenerul de ITO este localizat într-o regiune cu alt fus orar și poate face un tandem perfect cu echipa internă.
“Dacă echipa internă este localizată în Montreal și lucrează de la 10 AM to 6 PM, pe fusul orar local, iar echipa externalizată este localizată în România și lucrează de la 8 AM la 5 PM în timp local, faptul că România este cu 7 ore înainte de Montreal, echipa combinată va fi activă zilnic între 1 AM și 6 PM pe fusul orar din Montreal, ceea ce reduce downtime-ul cu peste 50%, de la 16 ore, la doar 7 ore“ explică Bogdan Florea.
În funcție de complexitatea proiectelor se alocă echipe între 5 și 10 persoane, iar acestea pot duce până la 3 proiecte în paralel.