Cătălin Tolontan este un cunoscut ziarist din România, însă puțini știu cum și-a început acesta cariera. Dumitru Dragomir a venit acum și a dezvăluit începuturile acestuia în presă.
Începuturile carierei lui Cătălin Tolontan
Cum a ajuns ziarist Cătălin Tolontan. La începutul anilor ’90, Dumitru Dragomir, fondatorul ziarului Sportul Românesc, a povestit cum l-a angajat pe Cătălin Tolontan ca ziarist, după o discuție cu tatăl acestuia. Colonelul Tolontan, tatăl lui Cătălin Tolontan, era adjunctul graniței la Otopeni și l-a recomandat pe fiul său pentru un loc de muncă la ziar.
„M-am întâlnit cu tatăl lui Tolontan, care mă cunoștea. Era adjunctul graniței la Otopeni. Colonelul Tolontan, un băiat admirabil, de o cinste ireproșabilă. Noi eram cu business-ul, cu astea. El mai închidea ochii, pentru că avea ordin să închidă ochii. Mi se pare că atunci îl scosese la pensie, în 92-93, cam așa ceva. Fusese un om greu.
Mă întâlnesc cu el și îmi spune ‘Băi, domnu Dragomir, sunt foarte supărat că pe fiul meu l-au dat afară ăștia ai lui Știreanu de la ziarul Ziua. N-are serviciu, are probleme la facultate, nu vrei să îl angajezi tu?
Te rog eu, dă-i o mână de ajutor și dacă nu ești mulțumit de el om vedea noi, găsim altceva’. Eu îi zic ‘Spune-i să vină mâine la mine”, a mărturisit Mitică Dragomir, la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ.
Cătălin Tolontan s-a evidențiat prin talentul său
Din momentul angajării sale, Cătălin Tolontan s-a evidențiat prin talentul său, iar Dragomir a recunoscut rapid abilitățile sale de lider și jurnalist. Acesta nu era genul de persoană cu care să poți face combinații sau glume, fiind foarte serios în munca sa. De-a lungul timpului, relația dintre cei doi a fost una bazată pe respect reciproc.
„Cum l-au angajat, s-a distins imediat față de ceilalți, să știi. Talent de lider și de revoluționar. Nu puteai să îl calci pe bombeuri ca pe alții. Cu Ioanițoaia mai făceai o combinație, mai o glumă.
Cu Tolontan, nu. În primul rând, Tolontan nu zâmbea, dar m-a respectat pe mine să știi. Și mă respectă și acum. Și eu, și am avut o părere bună despre el”, a mai spus acesta.
Dumitru Dragomir, reacție despre concedierea lui Țepelin
În ceea ce privește conflictul dintre patronii de la Ringier și demiterea lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor, Dragomir a vorbit despre necesitatea respectării autorității patronului în mediul jurnalistic.
„Eu vreau să te întreb ceva, Horia. Eu am bani mai mulți decât tine, da? Dar aici cine e șef? Tu! Tu ești patronul, eu sunt invitatul. Tu mă plătești pe mine. Cum ar fi, eu să îți fac rău ție? Bă, băiatule, eu când aud de presă independentă, liberă, mă apucă nebunia. Nu există în toată omenirea. A, 70% e libertate. Eu am fost 41 de ani președinte de club. Nu există așa ceva. Atâta timp cât plătești, comanzi, bă, că doar nu ești idiot să lași pe ăla pe banii tăi să facă ce vrea”, a subliniat Dumitru Dragomir.
Fostul președinte al clubului a evidențiat importanța autorității patronilor în presa românească. Deși există libertate în presă, aceasta este limitată și trebuie să respecte linia trasată de cei care investesc în industrie.
„Era ziarist bun. E. Și el și Tolontan. Mai ales Tolontan, că eu l-am angajat, că de la mine a plecat. Dar nu au niciun fel de dreptate! Cum, mă, pe bani ălora vor ei să comande? Ăia plătesc banii, patronii, și ziariștii să își facă de cap? Unde ai mai auzit?”, a întrebat retoric Dumitru Dragomir.
Acesta a evidențiat faptul că majoritatea jurnaliștilor din acele redacții au început cariera la ziarul pe care l-a fondat. Acesta se numea Sportul Românesc. Cu toate acestea, a subliniat că nu se implica în mod constant în activitatea lor. El a spus că intervenea doar în cazurile în care interesele sale erau afectate.
„Ani de zile au stat la mine, nu am întârziat o dată cu salariile. Nu m-am băgat peste ei. Îi spuneam o dată sau de două ori lui Ioanițoaia ‘Lasă-l, domne, p-ăla în pace’. Dar restul? Nu mă băgam niciodată peste ei. Dar dacă aveam vreun interes și nu făceau cum voiam, îi dădeam imediat afară. Păi bineînțeles. Cum l-am angajat, așa îl dădeam afară”, a concluzionat Dumitru Dragomir, arată fanatik.ro.