Agenția Internațională pentru Energie este cel mai influent instrument de prognoză energetică din lume. Până de curând, AIE a fost un aliat al combustibililor fosili, încurajând dezvoltarea acestora, chiar și în fața avertismentelor climatice, scrie Commondreams.
Raport important
Săptămâna trecută, AIE a publicat un raport, care reprezintă prima încercare a agenției de a modela o soluție energetică compatibilă cu reducerea încălzirii globale la 1,5 ° C, obiectivul Acordului de la Paris.
Cel mai important pasaj din raport este următorul:„Nu mai sunt necesare investiții în furnizarea de combustibili fosili noi în calea către emisiile de carbon zero”.
Cu alte cuvinte, dacă vrem să reducem încălzirea globală la 1,5 ° C – și astfel să încetinim rata dispariției speciilor, nu mai putem investi niciun dolar în extinderea industriei combustibililor fosili.
Anul trecut, JP Morgan Chase, cel mai mare finanțator de combustibili fosili din lume, a anunțat că va alinia modelul său de afaceri la Acordul de la Paris. Angajamentul a fost bine primit de către activiștii de mediu. Cea mai interesantă parte a anunțului a fost promisiunea Chase privind atingerea obiectivelor climatice pentru 2030.
Chase promite reducerea intensităţii carbonului
Recent însă, Chase a lansat acele ținte – și sunt mai rele decât se temeau și cei mai pesimiști. În loc să reducă efectiv emisiile globale de gaze cu efect de seră asociate împrumuturilor pe care le acordă, Chase a creat un truc contabil, cunoscut drept „intensitatea carbonului”.
Chaese promite că până în 2030, va obține o reducere cu 15% a „intensității carbonului” ale companiilor de petrol și gaze pe care le finanțează.
Dar nu spune că reducerea „intensității carbonului” și reducerea „emisiilor efective de gaze cu efect de seră” sunt două lucruri total diferite.
Pe scurt, în timp ce AIE afirmă că nu poate exista o investiție nouă în extinderea combustibililor fosili, Chase nu intenționează să-și reducă deloc investițiile în furnizarea de combustibili fosili noi în următorul deceniu.
Intenția Chase este și profund imorală din mai multe motive. Este prima bancă majoră din SUA care s-a angajat să atingă obiectivele climatice din 2030. Stabilește un prag atât de coborât încât face imposibil pentru alte bănci de pe Wall Street să se angajeze în acte similare.
Un număr de 100 de companii de combustibili fosili sunt responsabile pentru 71% poluarea climatică actuală. Dacă băncile de pe Wall Street sunt dispuse să le ofere mai departe „permis de trecere”, orice acțiuni pentru stoparea emisiilor de gaze cu efect de seră vor fi egale cu zero.
Sursa foto: Dreamstime