Miliardarul suedez Ingvar Kamprad, fondator al companiei Ikea, a estimat - luni, în unul din rarele sale discursuri publice, la Stockholm - că a făcut bine săracilor, potrivit AFP.
Kamprad (88 de ani) se exprima astfel cu ocazia decernării titlului de 'cel mai bun antreprenor suedez din toate timpurile', fiind ales de cititorii site-ului internet al cotidianului Svenska Dagbladet.
'Sunt puţin îngrijorat să fiu desemnat ca fiind cel mai bun. /…/Doar gândindu-mă că sunt bun ar fi pentru mine o catastrofă', a reacţionat el, potrivit publicaţiei. El şi-a amintit de începutul activităţii sale, când vindea – de exemplu – o maşină de scris portabilă pentru 50 de coroane (echivalentul a 5,50 euro în prezent).
'În acea perioadă deja reflectam, când vedeam muncitori agricoli nenorociţi care nu aveau dreptul să mânânce în interior, ci într-un grajd. Era o altă eră. Dar am aflat un lucru: dacă trebuie să reuşesc cu ideile mele şi să devin un om de afaceri, nu-i voi dispreţui niciodată pe oamenii săraci, modeşti', a povestit el. 'Şi, credeţi-mă, aceasta a devenit baza conceptului nostru de întreprindere. Şi am mulţumirea să pot spune că suntem în măsură să obligăm la economisirea a miliarde, în prezent, cu scopul de a-i ajuta pe săracii din lumea întreagă', a adăugat el.
Ingvar Kamprad, provenit dintr-o familie modestă şi dintr-o regiune săracă prin tradiţie, a fondat Ikea în 1943, vânzând iniţial diverse mici obiecte. Grija sa pentru eficienţă şi preţuri mici, care a produs în special mobila vândută demontată, a făcut din grupul său numărul unu mondial în materie de mobiler, prezent în 26 de ţări. Ingvar Kamprad şi-a cedat treptat atribuţiile, în prezent locuind în regiunea sa natală după circa 40 de ani de exil, mai întâi o scurtă perioadă în Danemarca, iar apoi în Elveţia. Simpatiile sale din tinereţe pentru nazism, pe care le-a calificat drept eroare, administrarea opacă a averii sale şi conflictele cu cei trei fii rămân elemente încă puţin cunoscute din biografia sa
Sursa: Agerpres