Cum a început revoluția anticomunistă în România?
Revoluția anticomunistă românească a început în data de 16 decembrie 1989 nu la București, ci la Timișoara. Motivul a fost încercarea autorităților de a-l evacua pe pastorul reformat, Laszlo Tökes, din casa lui. Maghiar de naționalitate, a fost condus o mică biserici reformate.
„Nu numai că am transmis Cuvântul lui Dumnezeu, ci am informat în mod constant oamenii despre faptele de opresiune, despre situația foarte tristă din comunitatea mea reformistă maghiară. Autoritățile au considerat acest lucru inacceptabil”, spune László Tökes.
În vara anului 1989, unul dintre asociații lui Tökes, Erno Uivaruși, a dispărut. A fost găsit câteva zile mai târziu în pădure, legat de un copac, fiind împușcat. Tökes este sigur că Erno a fost ucis de membrii Securității. Au venit după Tökes în decembrie 1989: oficial, pentru a-l evacua din casa lui.
El a fost acuzat de incitare la ură etnică. Mai întâi au ieșit toți enoriașii să protesteze în apărarea pastorului, apoi întreaga populație maghiară a orașului și apoi întreg orașul indiferent de etnie. Unul dintre enoriașii bisericii în care a slujit Tökes a fost Dan Gavra. Când a început persecuția preotului, a ieșit și el să protesteze.
Apoi, în loc de sloganul „Jos mâinile de pe Tökes”, mulțimea a început rapid să scandeze „Jos Ceaușescu” și „Libertate”.
Numărul protestatarilor a crescut rapid
Numărul protestatarilor a crescut rapid. În noaptea de 17 decembrie, trupe și unități ale armatei au fost aduse în Timișoara pentru a dispersa mitingurile. Dan Gavra, participant la acele proteste de la Timisoara, spune: „În data de 17 decembrie 1989, ne întorceam din centrul orașului, de la catedrală, la complexul studențesc pentru a ne chema prietenii studenți la un protest. Pe una dintre străzi, ne aștepta un întreg pluton de armată cu mitralierele îndreptate spre noi. Ne-am oprit și am început să scandăm: „Fără violență! Fără violență! Am făcut un lanț uman. Soldații au deschis focul direct asupra noastră, fără avertisment”, potrivit currenttime
În fața lui Gavra, iubita lui a fost împușcată. Propriul său picior a fost zdrobit de două gloanțe și a trebuit să fie amputat. În spital, a aflat că autoritățile au încărcat cadavrele tuturor celor uciși pe acea stradă într-un camion și le-au dus. În total, peste 100 de persoane au fost împușcate în timpul dispersării protestelor din Timișoara. Timp de treizeci de ani,
Dan a încercat fără succes să găsească rămășițele iubitei sale. Astăzi vine la cimitirul din Timișoara, pe bulevardul principal unde stau unul lângă celălalt două memoriale : „Apărătorii patriei sovietice”, unde sunt îngropate rămășițele soldaților care au murit în 1945, și un memorial al celor care au murit în timpul protestele anticomuniste din decembrie 1989.
Pe a doua piatră memorială este numele iubitei sale, Slobodanca și data morții ei, 17 decembrie 1989. Dar sub acea piatră memorială nu se află rămășițele iubitei sale.
„Am aflat ulterior că trupurile morților au fost duse la Freidorf, un cartier al Timișoarei, acolo trupurile au fost aruncate într-un car de fân și au fost incendiate, iar ca să nu se simtă mirosul cărnii de om, au aruncat cauciuc pe foc Asta am aflat mai târziu de la un procuror”, spune astăzi Dan Gavra.
Cine a fost Slobodanca Iezdici-Ewinger
Slobodanca Iezdici-Ewinger s-a născut la 24 mai 1968 în satul Gelu, comuna Variaș, județul Timiș, într-o familie de etnie sârbă. Părinții și bunicii, gospodari harnici, au încercat să le ofere totul celor doi copii: Slobodan și Slobodanca, pe care i-au botezat cu un nume deosebit de sugestiv și chiar predestinat în cazul fetei. De micuță, Slobodanca a dovedit că e un copil răzvrătit și independent.
Grădinița și primele clase le urmează la Gelu, bucurându-se de anii copilăriei într-un cadru fascinant, specific satului din Banat. La 9 ani se stabilește împreună cu părinții la Timișoara, într-un apartament modest. Participă cu entuziasm, amestecându-se printre muncitori și strigând lozinci de preamărire a partidului și a conducătorului iubit, la defilările prilejuite de marcarea diferitelor sărbători socialiste, 23 august sau 1 mai.
La vârsta maturității, Slobodanca se angajează la Fabrica de Ciorapi din Timișoara pentru a câștiga un ban. Aici, la fabrică, a fost colegă cu o mătușă, prietena și confidenta ei intimă. Fire independentă, își dorea cu ardoare să fugă în străinătate. În acest sens, încheie o căsătorie formală cu un vecin de la bloc, Johann Ewinger, de origine germană.
Din păcate, despre această hotărâre, părinții și bunicii nu au știut nimic. În vara lui 1989 avea să-l cunoască pe Dan Gavra, un prieten de nădejde, împreună cu care își va petrece ultimele ore de viață, în sângeroasa noapte de 17 decembrie.
Dan Gavra, care făcea parte din cercul de prieteni ai Slobodancăi, își aduce aminte de o propunere a acesteia, făcută cu doar două luni înainte de evenimentele din decembrie 1989. Slobodanca Ewinger este eroina sârbilor și românilor deopotrivă, una dintre victimele revoluției din 1989.
Statul a încetat de mult să mai caute rămășițele celor dispăruți
Statul a încetat de mult să mai caute rămășițele celor dispăruți în timpul revoluției. Se știe că autoritățile au scos în secret cadavrele a 45 de victime de la morga locală și le-au ars într-un crematoriu din București, iar ce a mai rămas din ele a fost aruncat în canal.
Cu preotul László Tökes și cu acțiunea de apărare a acestuia a început revoluția, fiind până de curând europarlamentar. Astăzi este unul dintre cei mai respectați oameni din țară. El spune că se simte responsabil față de victimele revoluției, dar adaugă că nu ar fi putut preveni vărsarea de sânge.
„M-am gândit la responsabilitatea mea față de victimele revoluției.
Dar actele de cruzimea, așa cum s-a întâmplat atunci, se întâmplă întotdeauna, în fiecare revoluție. Pe cât am putut, am încercat să opresc protestele oamenilor.
Am vorbit cu ei, am încercat să-i conving. să meargă acasă, pentru că am înțeles că viețile lor sunt în pericol și m-am simțit responsabil pentru ceea ce li se va întâmpla. Dar nu am putut convinge mulțimea în acel moment, nimeni nu i-a putut opri”, spune László Tökes.
