Halloween-ul, o noapte învăluită în tradiții păgâne și costume haioase
Contrar așteptărilor, Halloween-ul nu își are originile în Statele Unite ale Americii, ci își întinde rădăcinile în Europa de Vest. Această sărbătoare străveche, născută din ritualul celților, numit Samhain (în irlandeză)/Samonios (în galeză), era un moment ritualic, marcat de sosirea iernii și trecerea într-un nou an. În Irlanda și în Țara Galilor, noaptea aceasta era înfricoșătoare, aducând cu sine spiritele celor pierduți, care se spune că pășeau printre cei vii. În încercarea de a ține departe acele spirite amenințătoare, celții aprindeau focuri care luminau dealurile întunecate.
Totuși, această tradiție s-a stins odată cu sosirea romanilor și răspândirea creștinismului prin Europa în secolul al V-lea d.Hr. Papa Bonifaciu al IV-lea a condamnat Samhain-ul ca sărbătoare păgână în anul 610 d.Hr. și a instituit Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Inițial marcată pe 13 mai, această zi a fost mutată la 1 noiembrie în secolul al VIII-lea.
Deși creștinismul a încercat să suprime vechile obiceiuri păgâne, tradițiile celților au continuat să pulseze în sângele irlandezilor. Când aceștia au emigrat în masă pe pământul american în secolul al XIX-lea, au adus cu ei și obiceiurile sinistre de Samhain, renăscând astfel sărbătoarea Halloween-ului. Numele actual, „Halloween” provine de la „All Hallows’ Eve”, adică „ajunul de dinaintea Zilei Sfinților”, o noapte în care granița dintre vii și morți pare mai subțire ca niciodată.
De ce se sculptează dovleci sub formă de felinar?
Povestea sinistră a lui Jack O’Lantern, sufletul rătăcitor din legendele irlandeze, vine să ne amintească de originile întunecate ale acestei tradiții păgâne. Se spune că Jack, un fierar viclean, l-a întâlnit pe diavol într-un bar întunecat. Diavolul, dornic să-i fure sufletul, a fost păcălit de Jack de mai multe ori, în urma unor provocări înșelătoare, astfel încât cei doi au rămas blocați într-un joc al minciunii.
Când, în cele din urmă, Jack a murit, într-o zi de 31 octombrie, Raiul i-a închis porțile, dar nici Iadul nu a fost un loc dispus să-l primească. Condamnat să bântuie pe veci în tenebre, Jack a cerut o ultimă favoare diavolului: un tăciune aprins care să-i lumineze calea în beznă. A pus acest tăciune într-un nap scobit, purtând felinarul, o flacără slabă ce-l urmărea prin beznă ca un memento al disperării.
Legenda irlandeză spune că Jack, sufletul condamnat, reapare în fiecare an pe 31 octombrie, străbătând lumea celor vii în căutarea unui refugiu. Așadar, napul, strămoșul dovleacului, s-a transformat în felinarul pe care-l cunoaștem astăzi. Flacăra lui avertizează spiritul neliniștit al lui Jack că aici nu este locul lui, ținându-l departe.
Poporul român are o sărbătoare asemănătoare
În întunericul adânc al nopții de dinaintea sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, poreclit ca „Sânandrei Cap de Iarnă” și „stăpânul lupilor”, este momentul în care granița dintre lumi se destramă, permițând spiritelor neliniștite să bântuie pământul. Sătenii știu că, în această noapte înfricoșătoare, sufletele rătăcite ale celor decedați se întorc sub formă de umbre întunecate, încercând să ademenească oamenii să iasă din casele lor.
Se spune că, sub lumina lunii pline, lupii pătrund în sate, iar unii dintre ei își schimbă înfățișarea și se prefac în vârcolaci fioroși, având protecția Sfântului Apostol Andrei doar pentru cei care știu să-i respecte. Sătenii se învelesc în măști stranii, înfricoșătoare, cu speranța că aceste creaturi se vor ține la distanță.
În case, oamenii ung ușile și ferestrele cu usturoi pentru a ține strigoii afară și mușcă din usturoi amar, ca spiritele să nu le ia suflarea. Se aruncă sare și mac peste vițele-de-vie, ca strigoii să nu se apropie și să le pângărească.
Afară, oamenii scrutează cerul. O noapte cu lună plină și cer senin prevestește o iarnă ușoară, însă nori și ploi anunță zile lungi de îngheț, o adevărată luptă cu forțele întunericului. Până la zori, nimeni nu îndrăznește să mănânce, sperând că postirea îi va feri de greutățile iernii.
