În ciuda crizei financiare globale, Romånia rămåne un pol de interes pentru investitorii imobiliari aflaţi în căutarea unor randamente atractive. Primele şase luni ale acestui an au adus tranzacţii apropiate ca valoare de cele din anul anterior, iar, pe ansamblu, situaţia este mai bună faţă de cea din pieţele vecine. Scuturate bine de criza de lichidităţi care afectează puternic sectorul financiar internaţional, pieţele imobiliare est-europene s-au străduit, anul a
În ciuda crizei financiare globale, Romånia rămåne un pol de interes pentru investitorii imobiliari aflaţi în căutarea unor randamente atractive. Primele şase luni ale acestui an au adus tranzacţii apropiate ca valoare de cele din anul anterior, iar, pe ansamblu, situaţia este mai bună faţă de cea din pieţele vecine.
Scuturate bine de criza de lichidităţi care afectează puternic sectorul financiar internaţional, pieţele imobiliare est-europene s-au străduit, anul acesta, să ţină capul deasupra şuvoiului de incertitudini care a lovit puternic pieţele din UE. În ţări precum Spania, Marea Britanie, Irlanda, chiar şi în statele baltice, sectorul rezidenţial a suferit o abruptă corecţie de preţuri şi de randamente, pånă la minime istorice. Romånia, deşi nu a scăpat neatinsă, mai ales în ceea ce priveşte finanţarea pentru dezvoltatorii şi investitorii mici, a reuşit, totuşi, să marcheze cåteva puncte, în special pe segmentele de birouri şi comercial, unde atåt tranzacţiile, cåt şi investiţiile s-au apropiat ca valoare de cele înregistrate în 2007.
„În acest moment, cumpărătorii instituţionali au intrat şi ei în vacanţa de vară şi traversăm o perioadă mai liniştită, fără tranzacţii în Romånia, unde principalele acorduri se întrevăd pentru la toamnă“, spune, pentru Capital, Dan Ionaşcu, directorul departamentului de evaluare al Cushman & Wakefield Activ Consulting.
Ne prieşte decalajul faţă de vecini
De altfel, una dintre diferenţele majore dintre piaţa internă şi cea poloneză, cu care ar trebui să ne comparăm, după cum spune Michael Richard, directorul general al EMCT, dezvoltatorul centrului comercial bucureştean Sun Plaza, este faptul că în Polonia se derulează acum doar tranzacţii, nu şi noi dezvoltări, aşa cum se întåmplă în Romånia.
Pe ansamblu, potrivit opiniei majorităţii analiştilor, cel puţin pentru moment, Romånia suportă bine criza financiară internaţională. „Piaţa va merge foarte bine pe comercial, pe birouri şi pe hoteluri pånă în 2011. Segmentele de birouri şi hoteluri vor merge bine încă 10-20 de ani, pe fondul cererii care se menţine la cote ridicate“, susţine Dan Ionaşcu. Motivul rezistenţei relativ bune la criză este reprezentat şi de investiţiile realizate în multe cazuri din fonduri proprii.
Cåt priveşte aşteptările jucătorilor din piaţă legate de profit, acesta rămåne superior cu cel puţin 0,5 puncte procentuale celui înregistrat în ţări, precum Polonia, Cehia sau Ungaria.
Dan Ionaşcu, directorul departamentului de evaluare al Cushman & Wakefield Activ Consulting
4,9 mld. euro este valoarea tranzacţiilor imobiliare din estul Europei în prima jumătate a anului