Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a fugit din România înainte de pronunțarea sentinței prin care a fost condamnată, în iunie 2018, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului.
Alina Bica a reușit să scape de închisoare și și-a deschis în orașul italian Altamura un restaurant împreună cu Florin Busuioc, actualul său partener pe care l-a cunoscut în Costa Rica, unde a fugit inițial alături de Elena Udrea.
Alina Bica a scăpat de închisoare
O înregistrare intrată în posesia jurnalul.ro dezvăluie modul prin care Alina Bica a reușit să scape de închisoare. Se pare că cel care a ajutat-o a fost chiar Florin Busuioc, care a apelat la un celebru interlop.
„Eu m-am dus la Sorin ca să iau o hârtie, că-mi trebuia un document cum a fost el eliberat ca să-l folosesc, cumva pentru Alina, că așa m-am gândit eu. Hârtia aia am luat-o. Pentru asta am făcut prieteni, eu m-am împrietenit cu Sorin, Alina nici nu-l știa”, spunea Florin Busuioc.
În înregistrare este vorba despre Sorin Udrea, interlopul din Timișoara care, în 2016, a fost primul din România care a folosit legislația din Italia pentru a scăpa de închisoare după condamnare.
El și-a făcut rezidență în Italia și a plecat înainte să fie condamnat definitiv la şase ani şi opt luni de închisoare, fiind acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, șantaj și alte infracțiuni.
Autoritățile din Italia au respins extrădarea, iar Udrea a ispășit o mică parte din pedeapsă. El era obligat ca în fiecare seară să fie la domiciliu până a doua zi dimineața.
Interlopul nu știa pe cine ajută
De asemenea, Florin Busuioc a mai dezvăluit că Sorin Udrea nu știa cine este cea pe care o ajută.
„Și îi zic – uite frate, de fapt pentru cine, că eu sunt cu Alina (Alina Bica, n-red), frate. Bă, ești nebun. Alina așa. Da. Băi, de când vreau eu să vorbesc, dă-o încoace. Acum nu e ea pregătită să vorbească. Hai sună să vorbesc. În fine. Atât de mult a insistat să o cunoască, încât în situația în care era – nu ieșea nici să se uite pe geam – a trebuit, pentru că era dorința aia și insistența să o cunoască pe Alina, să o vadă, să facă prietenie, tovărășie, că eu nu știam exact de toate jocurile astea pe dedesubt, pe alea și ce intenții avea el… am dus-o într-o zi la un restaurant unde era el, bine am fost plecați de la Milano la Lago di Garda.
Frate, erau numai din ăia. Am zis, bă frate, ești nebun că femeia asta nu cunoaște lumea asta. Noi am mai văzut, suntem băieți, asta e, altfel ai primul impact, dar ea când a văzut a rămas, pfuai de mine, numai mari”, a mai spus iubitul Alinei Bica.
Alina Bica a luat legătura cu un procuror DIICOT
În februarie 2022, interlopul Sorin Udrea i-a făcut legătura Alinei Bica cu un procuror din structura centrală DIICOT, procurorul Cristina Ioana Bartha, aceasta pensionându-se la finalul anului trecut.
„Maimuța asta (Bartha, n-red) a ajuns la Sorin, a noastră nu știa nimic. A noastră îi spun la Alina, nu știa absolut nimic și sună Sorin, trimite un mesaj – poți să vorbești? Da. Pot să-ți dau pe cineva la telefon? Pe cine? Uite, pe o fostă colegă, vrea să te salute Și o dă așa cu tupeu la telefon, fără să trimită mesaj înainte, fără să o anunțe, fără nimic.
Ea a înmărmurit. Mamă. Eram cu ea în pat, în casă pe canapea, era într-o după amiază ceva. Și zice știi cine e asta, e una care o fost colegă, ce caută asta pe aicea (…) Femeia aia nu a vorbit decât în momentul ăla de la masă – bună, ce faci, cum ești, tu ești aici, nu sunt aici, de jos, mă bucur pentru tine, știu ce s-a întâmplat, Dumnezeu să te ajute, vrăjeli de astea”, a mai spus Florin Busuioc.
Cu toate acestea, legăturile dintre cele două erau mult mai vechi. Bartha a refuzat în primă fază să confirme discuțiile cu Bica.
„Nu am ce să comentez cu privire la acest aspect. Am discutat la telefon, am fost colege de facultate, am fost colege de grupă, puteți să menționați asta, nu este nicio problemă”, a declarat Bartha pentru Jurnalul.