Pentru acest an compania şi-a bugetat vânzări totale în cadrul acestei divizii de circa 3,5 milioane euro, cu 75% mai mult decât anul trecut. Evoluţia diviziei de vopsele în 2012 va fi influenţată şi de lansarea unei noi linii de producţie pe platforma de la Popeşti Leordeni, care va duce la atingerea unei capacităţi totale de producţie de 50.000 de tone pe an. Investiţiile totale ale companiei în producţia de vopsele şi tencuieli au ajuns la aproximativ 2 milioane de euro.
„Divizia de vopsele a crescut anul acesta deoarece am promovat o gamă foarte largă de vopsele, cu diferenţiatori puternici, precum şi o tencuială decorativă cu un raport corect calitate/preţ. O importanță mare a avut-o și lansarea primei vopsele certificată ecologic din România”, a declarat Marga Călin, directorul de marketing al Duraziv.
Cele mai mari vânzări de vopsele au fost înregistrate în luna mai. Peste 70% din totalul vânzărilor companiei au vizat proiecte de renovare. „În acest moment nu se întrezăreşte o modificare a acestui raport între renovare și construcții noi pe parcursul acestui an, situaţie care va continua cel mai probabil şi în 2013”, explică Marga Călin.
În 2011 vânzările de vopsele ale companiei Duraziv au depăşit pragul de 2 milioane de euro.
Duraziv deţine acum trei fabrici în România, dintre care una de mortare uscate, alta de vopsele şi tencuieli pe bază de apă, iar a treia de profile metalice, toate situate lângă Bucureşti, în Popeşti Leordeni. Fabrica de adezivi are o capacitate maximă de 200.000 de tone pe an, iar cea de profile metalice de 10.000 tone pe an.
Duraziv a investit până acum în producţie circa 14 milioane de euro. Fabrica de adezivi a reprezentat o investiţie cumulată de 8,5 milioane euro şi a demarat producţia în 2009, iar fabrica de vopsele şi tencuieli cumulează investiţii de circa 2 milioane euro derulate pe perioada 2010-2012, în timp ce divizia de profile a atras investiții în valoare de 3,5 milioane euro.