Elveția a ales să-și mențină neutralitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar dacă a fost supusă amenințărilor din partea Germaniei, în special prin planul de invazie cunoscut sub numele de Operațiunea Tannenbaum.
Neutralitatea de secole amenințată de Operațiunea Tannenbaum
Elveția a ales să-și păstreze neutralitatea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chiar dacă aceasta a fost amenințată de planurile germane din Operațiunea Tannenbaum.
După începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Elveția a început pregătiri masive pentru o posibilă invazie. În ciuda pregătirilor, invazia nu a avut loc niciodată, dar este adevărat că a existat un plan german de invazie, Operațiunea Tannenbaum. Experții s-au întrebat adesea de planul de invazie nu s-a concretizat.
Alegerea Elveției de a rămâne în neutralitate nu însemnat decât urmarea unei tradiții deja consolidate de a evita conflictele. Istoria neutralității țării își găsește începuturile după bătălia de la Marignano, iar ziua de 14 septembrie 1515 a pus capăt tendințelor expansioniste sau ofensive ale țării după o înfrângere zdrobitoare.
În urma înfrângerii în fața francezilor, a fost decizia că Elveția nu va mai adera la un pact ofensiv și niciodată nu va mai agresa vreo țară. Această neutralitate a fost amenințată de mai multe ori în secolele următoare, din cauza acțiunilor altor națiuni.
Elveția și-a declarat oficial neutralitatea în cadrul Congresului de la Viena din 1815. La izbucnirea Primului Război Mondial, țara a rămas militar în afara conflictului, însă a primit refugiați și și-a mobilizat forțele armate. În interior, au existat tensiuni între comunitățile francofonă, italiană și germanofonă. După război, învingătorii au creat Liga Națiunilor, care a recunoscut neutralitatea Elveției și a stabilit sediul organizației la Geneva.
Promisiunea de non-agresiune a Germaniei
Pe parcursul ascensiunii sale la putere, Führerul german a garantat Elveției că va respecta alegerea acesteia de a rămâne neutră. În februarie 1937, el i-a comunicat consilierului federal elvețian, Edmund Schulthess, că Germania nu va invada Elveția.
Cu toate acestea, în ciuda acestei promisiuni, Elveția a acționat cu prudență, mobilizându-și forțele armate, care, la apogeu, numărau 850.000 de soldați. Această forță semnificativă a fost plasată sub comanda lui Henri Guisan, un ofițer de carieră și unul dintre cei mai experimentați lideri din armata elvețiană.
Guisan a fost responsabil de implementarea planului defensiv cunoscut sub numele de „National Redoubt”, care prevedea desfășurarea a trei brigăzi de munte și opt divizii de infanterie, ce s-au antrenat pentru a face față unei invazii, simulând bătăliile care se desfășurau în Europa în acel timp. În cazul unei invazii, guvernul elvețian s-ar fi retras în Alpi, având ca obiectiv păstrarea unei părți din teritoriu și menținerea puterii politice a țării, scrie evenimentulistoric.ro.
Planificarea Operațiunii Tannenbaum
În timp ce Führerul Germaniei făcea promisiuni Elveției, se aștepta ca, la un moment dat, țara să se alăture efortului de război. Totuși, Elveția a continuat să respecte angajamentul său de neutralitate totală. Aceasta a stârnit furia guvernului german, care a început să elaboreze planuri pentru invadarea Elveției. Führerul i-a spus chiar premierului italian Benito Mussolini: „Elveția posedă cel mai dezgustător și mizerabil popor și sistem politic. Elvețienii sunt dușmanii de moarte ai noii Germanii”.
Planul a fost denumit codificat Operațiunea Tannenbaum. Conform acestuia, armata germană putea desfășura o parte din forțele sale din Franța Centrală, unde două milioane de soldați erau inactivi, în Elveția. Italienii ar fi fost, de asemenea, implicați în această operațiune. În timp ce forțele germane intenționau să preia controlul asupra orașelor Geneva și Lucerna, armata italiană urma să invadeze Alpii, iar ulterior, cele două țări urmau să împartă Elveția.
Având o asemenea mobilizare, Italia și Germania ar fi putut ocupa ușor țara. Totuși, din motive încă necunoscute, planul nu a fost niciodată pus în aplicare.
De ce nu au mers germanii mai departe cu Operațiunea Tannenbaum?
Germania a sfârșit prin a pierde cel de-al Doilea Război Mondial. Odată cu moartea liderului său, nimeni nu a avut ocazia să-l întrebe de ce Operațiunea Tannenbaum a fost abandonată. Drept urmare, istoricii nu au putut decât să formuleze teorii despre motivele acestui lucru.
Prima teorie sugerează că Elveția era pregătită să lupte cu determinare, în ciuda faptului că avea o forță mai mică decât cea germană. De asemenea, guvernul elvețian își crescut cheltuielile pentru armament, ceea ce i-a permis să dezvolte unele dintre cele mai avansate trupe ale epocii. În plus, țara nu reprezenta un loc strategic ideal de ocupat, având în vedere că nu avea ieșire la mare și căile navigabile erau insuficiente pentru a permite navelor să acosteze. În plus, terenul montan și greu accesibil era mai potrivit pentru schi decât pentru desfășurarea de operațiuni militare.
A doua teorie avansează ideea că Germania a beneficiat de o țară neutră care nu era complet ostilă. Germanii transferau o cantitate semnificativă de aur, iar guvernul elvețian le permitea să facă acest lucru. Totodată, Elveția putea să ofere un refugiu oficialilor germani.