Mișcare suprinzătoare pe piața criptomonedelor. S-a aflat cum a reușit o companie să adune monede virtuale în valoare de 285 milioane de dolari. Este vorba de societatea care stă în spatele seriei de NFT-uri "Bored Ape". Anunțul referitor la această acțiune a fost făcut pe Twitter.
Compania care stă în spatele seriei de NFT-uri „Bored Ape” a anunţat că a strâns criptomonede în valoare de 285 milioane de dolari din vânzarea de tokenuri care reprezintă terenuri într-o lume virtuală pe care aceiaşi companie o construieşte, transmite Reuters.
Un NFT (non-fungible token) este un activ cripto care reprezintă un fişier digital precum imagini, video sau articole într-un joc online.
Anul trecut, start-up-ul american Yuga Labs a creat 10.000 de NFT-uri cu „maimuţe plictisite”, care între timp au devenit cele mai valoroase active cripto vândute la marile case de licitaţii din lume şi deţinute de celebrităţi precum Paris Hilton sau Madonna. Unul din aceste NFT se vinde în prezent pentru câteva sute de mii de dolari.
Acum Yuga Labs şi-a îndreptat atenţia asupra aşa-numitului ‘metaverse’. Cu prilejul unei licitaţii online, care a avut loc în data de 30 aprilie, Yuga Labs a vândut NFT-uri denumite ‘Otherdeeds’, care vor putea fi schimbate pe suprafeţe de teren virtual în viitorul mediu online cu tema Bored Ape şi care va fi denumit ‘Otherside’. Însă NFT-urile ‘Otherdeeds’ au putut fi cumpărate numai prin utilizarea criptomonedelor asociate cu acest proiect, denumite ApeCoin, care au fost lansate în luna martie.
Cerere mare pentru active cripto foarte speculative şi riscante care au legătură cu lumea virtuală
La licitaţia din 30 aprilie au fost scoase la vânzare 55.000 de NFT-uri ‘Otherdeeds’, la un preţ de 305 criptomonede ApeCoin fiecare, iar compania a anunţat duminică pe Twitter că toate NFT-urile au fost vândute. Această înseamnă că suma strânsă la finalul licitaţiei a fost de 16.775.000 de criptomonede ApeCoin, cu o valoare de aproximativ 285 milioane de dolari, potrivit calculelor Reuters.
Această licitaţie evidenţiază faptul că există în continuare o cerere mare pentru active cripto foarte speculative şi riscante care au legătură cu lumea virtuală. NFT-urile sunt în mare parte nereglementate şi sunt frecvente cazurile de înşelătorie şi manipulare a pieţei.
În ceea ce privește lumea criptomonedelor amintim că în urmă cu câteva zile, Bitcoin a devenit monedă oficială într-o nouă țară. Criptomoneda a fost adoptată ca mijloc legal de plată în Republica Centrafricană. Este cel de-al doilea stat care a luat o astfel de decizie. În septembrie 2021, El Salvador a luat primul măsura, acțiunea fiind criticată la acel moment de numeroși economiști. După aprobarea legislaţiei privind Bitcoin, agenţia de evaluare financiară Moody’s a retrogradat ratingul El Salvador, în timp ce bondurile ţării denominate în dolari au fost sub presiune.