Ridicată pe locul unde a funcţionat Şcoala de Agricultură din Bucureşti, ferma a fost înfiinţată în urmă cu 40 de ani, când au fost aduse din Danemarca 500 de văcuţe gestante din rasa Holstein. Încă din prima zi, a făcut parte din elita fermelor pentru vaci de lapte. În plus, a reuşit, între anii 1973 și 2008, să crească şi să vândă altor ferme din România circa 2.500 de văcuţe gestante de o mare valoare genetică.
Licenţiat în ştiinţe economice şi doctor în zootehnie, Mihai Petcu este convins că, pentru a fi competitivă în noul context european, agricultura românească trebuie să constituie un obiectiv prioritar pentru oricare guvern instalat la Palatul Victoria, indiferent de culoarea politică a acestuia. „Agricultura nu are nevoie de un ministru“, consideră Mihai Petcu, „ci de un prim-ministru şi de un guvern priceput, care să facă din acest domeniu un obiectiv prioritar, pentru că agricultura poate fi şi va trebui să fie salvarea economică a României“, explică patronul Agroindustriala Pantelimon.
Omul sfinţeşte locul
Mihai Petcu este unul dintre puţinii zootehnişti de dinainte de 1990 care şi-a dezvoltat o afacere în domeniul în care lucrează de-o viaţă. După 1990, încă director al fermei Pantelimon, Mihai Petcu a cumpărat de la SIF Muntenia acţiunile societăţii (cu credite bancare, cu gajuri, cu împrumuturi de la terţi etc.), şi a devenit proprietar al întregului pachet de acţiuni. „Doctoru‘ Petcu“, aşa cum este numit de cunoscuţi, ne spune: „Avem azi 500 de bovine, din care 250 de vaci de lapte, rasa Holstein. Matca de bază este cea din 1973, când au fost importate aceste vaci.
Dar, acum avem o linie mai robustă decât linia iniţială, cea clasică, o linie cu o producţie de 8.000 de litri pe cap de vacă pe an“. Potrivit lui Petcu, producţia anuală se ridică la aproximativ 2 milioane de „lapte-marfă“. „Spun lapte-marfă, pentru că în proporţie de 98,5% vindem acest lapte, la vedere, pe facturi, deci, plătim taxe şi impozite pentru el şi pentru cei 40 de angajaţi, şi nu sunt puţine“, mărturiseşte el. Taxele şi impozitele însumează circa 46 de miliarde de lei vechi pe an.
Citiţi articolul integral pe agrointel.ro
Cum a rezistat ultimul mohican agricol din jurul Capitalei
24 ianuarie 2013, 13:26
Ultima modificare în 24 ianuarie 2013, 15:26
Înainte de 1989, în jurul Bucureştilor, existau nu mai puţin de 40 de ferme zootehnice. Azi, mai e o singură fermă de vaci: Agroindustriala Pantelimon, condusă de Mihai Petcu, încă de la înfiinţare, în 1973.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Loviturile imobiliare ale celui mai misterios investitor grec din România
- Şeful JP Morgan: Lumea nu poate funcţiona fără bănci. Facem ceea ce trebuie
- Hamburgerii McDonald’s s-au vândut mai puţin, dar mai profitabil
- Două Ferrari de colecţie s-au vândut la preţuri halucinante, duble faţă de Batmobile
- CUM SE CALCULEAZĂ TAXA AUTO
- Oil Terminal negociază cu petroliştii garanţia pentru autorizaţia de antrepozit fiscal
- Chiţoiu: Măsurile fiscale adoptate ieri vor aduce la buget 3 miliarde de lei
- Mallul din Botoşani ar putea fi deschis în martie, după o serie de amânări
- România a avut anul trecut o creştere economică de 0,2%
- O nouă taxa pentru agricultori: Tariful pentru îmbunătățiri funciare