Dorel Goia nu este doar un nume cunoscut în lumea antreprenoriatului românesc, ci și un simbol al unei generații care a transformat lipsurile în oportunități și ideile în conglomerate internaționale.
De la o pizzerie inspirată după model vienez, la o rețea de televiziune prin cablu vândută liderului global în domeniu, Dorel Goia a urcat pas cu pas, nu fără riscuri, nu fără curaj, dar mereu cu o intuiție care l-a diferențiat.
Astăzi, el este acționarul majoritar al Grupului TeraPlast – un jucător cu amprentă industrială puternică în România (Bistrița), Republica Moldova, Croația, Ungaria și Austria. Deține, totodată, lanțul de restaurante La Casa din Cluj-Napoca, și controlează afaceri în imobiliare, construcții și sectorul extractiv.
În total, aproximativ 2.000 de angajați contribuie la ecosistemul de business construit de el.
Primul business pe care l-a deschis în România
Prima scânteie antreprenorială a fost aprinsă la Viena. Nu de saloanele elegante sau de arhitectura imperială, ci de o pizzerie de cartier, aflată la parterul unui bloc. Confruntat cu realitatea economică de acasă, Dorel Goia a înțeles că ideea poate funcționa și în Cluj, dacă e adaptată corect. Așa a apărut New Croco, în 1990.
Pentru a pune totul pe picioare, a mizat pe o strategie financiară ingenioasă: profituri obținute din comerțul cu mănuși vândute la Viena, urmate de o rundă de importuri de televizoare recondiționate, toate reinvestite în restaurant. A luat și un credit de 600.000 de lei – echivalentul a trei apartamente – garantat cu un plan de afaceri.
”Primul business pe care m-am lămurit că e posibil să îl replic la Cluj a fost o pizzerie pe care am văzut-o în Viena. Era la parterul blocului unde locuiau cunoștințele respective, fugite din România. Eu aveam o imagine din cărți asupra Vienei. Știam Palatele Vieneze, știam Viena, dar cu ochii minții, din diapozitivele pe care le-am văzut la istoria artei sau de prin albumele pe care am avut ocazia să le consult.
(…) Totul a plecat de la ce am văzut în Viena. Singurele restaurante pline erau cele ieftine, la care mâncarea era bună, gustoasă și deloc scumpă, adică pizzerii sau restaurante tradiționale. Și mi-am zis că asta o să fac în Cluj! Atâta tot că n-aveam bani suficienți pentru așa ceva. Este adevărat că fiecare drum în Viena însemna câteva mii de dolari profit, pentru că eu cumpăram mănușile cu un preț românesc în lei și le vindeam cam de 10 ori mai scump acolo. Dar tot îmi mai trebuia capital pentru restaurant.
(…) Rata profitului a fost formidabilă și am multiplicat profitul cumpărând televizoare recondiționate pe care apoi le vindeam în România. New Croco a apărut în 1990, în 6 august. Acesta a fost primul business. Nu aș fi putut sa îl fac dacă nu aveam curaj să merg la bancă. Primul credit pe care l-am luat a fost de 600.000 lei – sumă care pe atunci însemna prețul a 3 apartamente de câte 3 camere”, spune acesta, potrivit cluj24.ro.
Returnarea creditului a fost accelerată de inflația galopantă a vremii – un detaliu care i-a confirmat încă o dată că educația economică și sincronizarea cu realitatea financiară sunt esențiale pentru un antreprenor.
”Am garantat cu planul de business și cu faptul că directorul Potolea, de la banca de investiții, a simțit că nu voi cheltui banii pe prostii. A mers pe încredere în antreprenorul Dorel Goia de la vremea aceea. A considerat că nu riscă împrumutându-mă cu 600.000 de lei să cumpăr o casă veche, unde funcționează și acum pizzeria, după renovări succesive.
Ghinionul a fost că, după ce mi-a dat împrumutul, domnul director Potolea a regretat, probabil gândindu-se la lipsa mea de experiență în domeniu, iar a doua zi a blocat suma. Norocul meu a fost că îl avea subaltern pe Mircea Horea Hossu, viitor prim-vicepreședinte al Băncii Dacia Felix. Acesta a profitat de faptul că a doua zi dl. Potolea era plecat la o întâlnire cu guvernatorul BNR și, pe propria semnătură, a deblocat banii și am plătit facturile.
După câteva săptămâni, când a trebuit să dăm drumul la pizzerie, a trebuit să ne aprobe domnul director Potolea un alt credit pentru capital de lucru, pentru că altfel nu o puteam deschide.
Nu m-am gândit la treaba asta pentru că știam deja regulile și când am văzut că rata profitului e de 200% m-am liniștit. Puteam greși doar dacă îmi băteam joc de clienți!
L-am returnat în timp, conform contractului. M-a ajutat și inflația galopantă. Întotdeauna lumea se uită la faptul că băncile pretind dobândă, dar o parte din dobândă e măcinată de inflație, iar alta de cheltuitele operaționale ale băncii”, continuă acesta.
Legalizarea schimbului valutar i-a adus o altă idee de afaceri
Un alt pariu câștigător a fost o casă de schimb valutar, prima de acest gen în Cluj, apărută imediat după ce BNR a reglementat oficial domeniul.
Dorel Goia a reacționat rapid, a închiriat un spațiu, a obținut finanțare și în doar câțiva ani a extins rețeaua la 44 de sucursale și 220 de angajați.
”Am citit, la un moment dat, că guvernatorul BNR, care este și acum în aceeași funcție și care sigur va rămâne o figură luminoasă în istoria României, a anunțat că trebuie să se legalizeze schimbul valutar. Adică să nu mai fie doar apanajul bișnițarilor care schimbau la colț de stradă, ci trebuie ca acest business să se instituționalizeze, să funcționeze sub controlul BNR-ului și al organelor de poliție. Așa au apărut casele de schimb valutar private.
Am făcut-o prima, da! Pe loc am închiriat un spațiu și i-am dat drumul împrumutând bani, pentru că n-aveam capital. Astfel, am împrumutat sume enorme de la Banca Dacia Felix. Însă, spre deosebire de mulți alți clienți ai băncii, eu i-am dat înapoi și i-am dat cu dobândă. În 3 ani, din 1990-‘91 până în 1993-‘94, am ajuns la 220 de angajați și 44 de sucursale la nivel național”, continuă Dorel Goia.
Începuturile Astral Telecom
Poate cea mai fascinantă parte a poveștii lui Goia este nașterea Astral Telecom – rețeaua de televiziune prin cablu care avea să cucerească România anilor ’90. Totul a început cu un contract de export de conserve în Rusia, din care Goia a încasat sume mari în ruble. Cu acestea, a cumpărat cablu coaxial de la o fabrică militară din apropiere de Moscova, folosind contactele din Chișinău.
De aici, totul a fost o cursă contra cronometru și plină de adaptare. Împreună cu Horia Ciorcilă, viitorul președinte al Băncii Transilvania, și alături de Sorin Ghite și Puiu Popbaldi, a pus pe picioare o rețea care, în doar câțiva ani, ajunsese la peste un milion de abonați. N-au vândut doar cablu – au întins efectiv rețeaua printre blocuri, învățând din mers tot ce presupune infrastructura tehnologică a unei televiziuni prin cablu.
”Nevoia te învață. Noi voiam de fapt să-l vindem. După ce a ajuns cablul în Cluj, l-am căutat pe viitorul asociat de la Astral, pe Sorin Ghite. I-am zis „Sorin, a sosit cablul și vreau să vi-l vindem”. Mi-a spus să merg să vorbesc cu Puiu, Puiu Popbaldi ( fondator al Astral Telecom, n.a.), acesta fiind mai cunoscător al business-ului decât Sorin. Și Puiu a zis „bun, dar ăsta ne ajunge pe vreo doi ani”. Atunci i-am zis lui Horia Ciorcilă, „Horia, am încurcat-o. Ca să-l putem folosi și să ne recuperăm banii, pentru că urmează să vină restul de tiruri, trebuie să ne apucăm de afaceri cu cablu coaxial”.
Da, și atunci am angajat un fost director de la o firmă concurentă de cablu pentru consultanță. Acesta venea în biroul meu și, pe o tablă luată împrumut de la fostul liceu unde am predat, ne-a învățat modelul de business. De exemplu, că pentru un apartament e nevoie de atâția metri de cablu, de distribuitoare, de altele, și așa a apărut Astral Telecom! L-am dezvoltat treptat și, după ce l-am crescut suficient de bine și am ajuns la un milion de abonați, am reușit performanța de a vinde compania numărului unu mondial din domeniu”, a mai spus acesta.
Dacă începuturile sale au fost marcate de oportunism strategic și instinct comercial, maturitatea carierei lui Dorel Goia este despre viziune pe termen lung. Achiziția unui grup industrial în Austria a fost dictată de logică economică – apropierea de piețele din vestul Europei și optimizarea logisticii pentru produsele fabricate în România.
