Loteria Română pune la dispoziţia jucătorilor câştiguri suplimentare cu ocazia împlinirii a 112 ani de la înfiinţare, potrivit unui comunicat al companiei.
Cu această ocazie, Loteria Română organizează duminică, 16 septembrie, Tragerile Speciale Loto Aniversare, eveniment care presupune două trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40.
Jucătorilor le sunt puse la dispoziție câștiguri suplimentare de 350.000 de lei
Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: Loto 6/49 – 200.000 de lei, Joker – 100.000 de lei, Loto 5/40 – 50.000 de lei.
La tragerile loto de joi, 13 septembrie, s-au înregistrat 12.206 câştiguri în valoare totală de 628.862,98 lei.
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,2 milioane lei (peste 1,13 milioane euro) iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 950.000 de lei (aproximativ 205.000 de euro).
La Joker, la categoria I este în joc un report în valoare de peste 2,5 milioane lei (peste 550.000 de euro) iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de aproximativ 53.000 de lei (peste 11.400 de euro). La Noroc Plus la categoria I este în joc un report în valoare de peste 52.700 de lei (peste 11.300 de euro).
La Loto 5/ 40 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 380.000 de lei (aproximativ 82.000 de euro), iar la Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 118.500 lei (peste 25.500 de euro).
Tragerile loto se vor difuza în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii "Românii au noroc" începând cu ora 18:00. Jucătorii şi reprezentanţii mass-media pot asista la tragerile loto.