Cum afectează reforma administrativ-teritorială din Ucraina comunitățile românești

Matei dobrovie

Matei dobrovie

Vineri, în ultima zi de sesiune ordinară, Rada Supremă de la Kiev a adoptat reforma administrativ-teritorială. Începută în numele descentralizării, debirocratizării și democratizării, aceasta a terminat prin a da mai multă putere unor macroraioane, nu comunelor.

Încă din 2015 se discută despre această reformă. În 2016, ca jurnalist la vremea respectivă, realizam un interviu cu Nadejda Afanasieva, director la Departamentul Cooperare Internaţională din cadrul Institutului Ucrainean pentru Politică Internaţională despre implicațiile acesteia.

Experta ucraineană îmi explica cum se vor da mai multă putere şi resurse autorităţilor locale și cum vor rămâne doar două nivele de administraţie, nu trei, ca în prezent – una de regiune, oblast, şi alta pe nivelul comunităţii, echivalentul comunelor în România. Ideea principală era ca transferul unor atribuții de la centru spre autorităţile locale să dea acestora mai multe instrumente în plus pentru dezvoltare, atragere de investiții și absorbție de fonduri.

Conform principiului subsidiarității, decizia privind cheltuirea fondurilor  urma să fie luată la nivelul cel mai apropiat de cetățean, iar priorităţile să fie stabilite la nivelul fiecărei comunităţi prin dezbatere publică care să implice cetățenii.

”În regiunea Cernăuţi, unde sunt sate româneşti, comunele vor fi organizate pe criterii etnice. Dacă calculăm alocările pentru un elev, reiese că şcoala trebuie să fie mai mare pentru a avea mai mulţi elevi şi bani. Este în interesul comunelor să lichideze şcolile mici cu 20-25 de persoane şi să poată circula copii cu autobuzele. O să fie mai bine şi pentru părinţi şi pentru copii deoarece nivelul de educaţie va fi mult mai înalt. Şcolile vor fi echipate cu mai multe cărţi şi cu profesori mai buni”, îmi spunea Nadejda Afanasieva la vremea respectivă.

Rezultatul

Reforma începută în mandatul președintelui Poroșenko s-a terminat în mandatul președintelui Zelenski cu un rezultat destul de diferit pentru românii din Cernăuți.  Regiunea Cernăuți a fost împărțită în 3 macroraioane:  Vijnița, Nistru și Cernăuți.

Macroraionul Cernăuți, cel mai mare dintre cele trei, va include toate comunitățile românești, alături de alte localități ucrainene, dar nu și comuna  Mămăliga, care a fost alipită la raionul Nistru, în ciuda protestelor vehemente ale autorităților locale și românilor din aceste sate. În noua configurație, românii vor reprezenta aproximativ 24% din populația raionului Cernăuți. Trebuie să subliniem totuși că se putea și mult mai rău decât varianta propusă de subcomitetul Radei Supreme privind reforma descentralizării și anume să fie adoptată varianta propusă de Ministerul ucrainean al Regiunilor, care pleda pentru crearea altor 3 districte pe teritoriul actualei regiuni: Cernăuți, Storojineț și Hotin. Astfel comunitățile românești din actualele raioane Storojineț și Hliboca ar fi aparținut viitorului raion Storojineț, iar cele din Herța și Noua Suliță, cu excepția comunității Mămăliga, raionului Cernăuți. S-a reușit deci, totuși, prin eforturile diplomatice susținute ale MAE român, menținerea românilor din Cernăuți într-un singur macroraion.  

Dacă descentralizarea este reală, iar comunele sau comunitățile teritoriale de bază (hromade) vor avea cu adevărat autonomie față de macroraion și puterea de a decide pentru ele însele, această pondere redusă n-ar fi așa o mare problemă. Dar având în vedere că administrațiile și consiliile raionale rămân, este încă neclar cum se va face împărțirea de atribuții și de fonduri între acestea și comune, cum se elimină birocrația și un întreg nivel administrativ, scopul initial declarat al reformei.

Trebuie reamintit că în prima etapă a reformei, au avut loc comasări voluntare de sate și orașe, iar apoi doar unitățile teritoriale rămase au fost unite de Cabinetul de Miniștri. Problema este că în a doua etapă a reformei nu s-a ținut cont de cererile reprezentanților comunităților românești din Cernăuți, exprimate de Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), și s-a încercat în mod clar diminuarea ponderii acestora. Până la urmă oricare din diferitele variante prezentate de guvern și de Parlament eliminau posibilitatea ca românii să fie majoritari din punct de vedere etnic în vreun macroraion, un regres față de situația de până acum când ei erau majoritari în 4 din cele 11 raioane din regiunea Cernăuți.

Sigur că Ucraina are dreptul suveran de a face o reformă administrativ-teritorială, dar aceasta trebuie să fie realizată cu respectarea și în spiritul acordurilor   bilaterale și multilaterale internaționale la care este parte: Carta Europeană a autonomiei locale, Convenția – cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei.  În acest sens, art.16 din Convenția-cadru privind protecția minorităților naționale, ratificată de Ucraina ”obligă Părțile semnatare să se abțină de la acțiuni care ar putea modifica componența proporțională a populației în zonele compact locuite de persoane care aparțin minorităților naționale, și care ar putea duce la restrângerea drepturilor și libertăților ce rezultă din principiile fixate în prezenta Convenție”. Mai mult, și Constituția Ucrainei prevede la  art.132 că „…la baza împărțirii teritoriale a Ucrainei se află dezvoltarea social-economică echilibrată a diferitor regiuni, avându-se în vedere specificul istoric, economic, ecologic, geografic și demografic, precum și tradițiile etnice și culturale”.

Fair play-ul României

România a avut constant o atitudine constructivă în relația cu Ucraina, chiar în contextul limitării de către autoritățile de la Kiev a drepturilor minorității românești de a învăța în limba maternă, prin adoptarea legii educației și a legii învățământului secundar. Nu a amenințat cu blocarea apropierii Kievului de NATO precum Ungaria și nici nu a adoptat o Declarație a Parlamentului în legătură cu reforma administrative-teritorială ca Bulgaria.

Mai mult, România a anunțat trimiterea de echipamente medicale de protecție pentru a ajuta Ucraina în gestionarea pandemiei de Covid-19, un gest de solidaritate și prietenie autentică. Nu mai vorbesc despre pozițiile constante de susținere a parcursului european al țării vecine, despre faptul că țara noastră a fost primul stat UE care a ratificat Acordul de Asociere cu Ucraina, că România a susținut constant integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, a condamnat ferm anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi destabilizarea Donbass-ului.

Din păcate însă Ucraina nu a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția privind legea educației și acum este pe cale să aplice din toamnă articolul 7 pentru școlile din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa, pe care le consideră cu reacredință, de ”limbă moldovenească”, nu de limbă română. Ca urmare, acestea ar urma ca limbă non-UE, într-un absurd total, să treacă la predare exclusivă în limba ucraineană.

Avem totuși și o veste bună: Comisia interguvernamentală mixtă româno-ucrainenă privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale a fost reluată, la inițiativa României, și se discută despre noul protocol pe învățământ.

Precizez că am fost unul dintre parlamentarii care au contribuit la textul Declarației Parlamentului României privind reforma administrativ-teritorială din Ucraina, a cărei adoptare am convenit să o amânăm totuși pentru a nu îngreuna/submina discuțiile bilaterale între cei doi Miniștri de Externe și eforturile diplomatice făcute de MAE român. Personal cred că România a jucat corect în relația cu Ucraina și aștept ca și Ucraina să facă la fel.

Matei Dobrovie
deputat PNL, membru al Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților