În ultima perioadă, am observat o oarecare efervescență, cel puțin la nivelul știrilor apărute în media, în ceea ce privește dinamica pieței imobiliare. După o perioadă de relativă acalmie în acest domeniu, de la începutul anului au reapărut întrebările legate de evoluția prețurilor pe zona rezidențială: cât o să mai scadă? când va fi reluată creșterea? e momentul să cumpăram sau, dimpotrivă, e bine să vindem?
Personal, și eu am primit asemenea întrebări din partea unor amici care se află de ceva vreme în căutarea unei locuințe. Spre exemplu, deunăzi, doi buni prieteni, care tocmai și-au întemeiat o familie, m-au întrebat dacă acum e momentul să-și cumpere un apartament sau, din contră, dacă să mai aștepte. Sincer, în ultimii ani m-am ferit să fac predicții pe piața imobiliară din România. Asta pentru că evoluția acestui sector a fost una total atipică, care a oferit surprize, multe dintre ele nu foarte plăcute. Deși nu le-am oferit prietenilor mei un răspuns concret, le-am sugerat să fie atenți în următoarele luni la câțiva indicatori care le pot oferi semnale clare cu privire la evoluția prețurilor.
Unul dintre aceștia este Produsul Intern Brut. O nouă scădere a PIB-ului reprezintă un indiciu clar că situația economică per ansamblu nu creează premisele pentru o eventuală creștere a cererii pe piața imobilară. Și pe cale de consecință nu vom asista la o majorare a costurilor de achiziție. De asemenea, situația creditării este un alt indicator care trebuie luat în calcul. Cum la noi împrumuturile acordate de bănci sunt în cădere liberă, este clar că banii existenți în piață pentru achiziția de locuințe nu pot influența semnificativ cererea. Evoluția salariilor, șomajul și inflația pot reprezenta alte semnale ce pot să ofere indicii cu privire la evoluția prețurilor de pe piața rezidențială.
Analizând la ora actuală acești indicatori macroeconomici, putem concluziona, cel puțin pe termen scurt, că prețurile locuințelor nu vor înregistra o tendință de creștere. Următoarele raportări ale Institutului Național de Statistică și ale BNR ne vor oferi o imagine de ansamblu pentru perioada următoare.
MARIAN DUȘAN, președinte Romanian Business Accelerator