Cursul valutar al companiilor de telefonie este de 5,4 lei pentru un euro, pe facturile emise

Dintre cei patru mari operatori de telecomunicații activi în România care utilizează tarifarea în euro, doar DIGI Romania își facturează clienții la cursul BNR. În schimb, ceilalți operatori aleg să utilizeze diverse combinații ale cotatiilor bancare la vânzarea euro, adoptând strategii pe care le consideră mai avantajoase.

Recent, mai mulți clienți ai acestor companii s-au plâns că pe facturile lor valoarea euro a depășit semnificativ pragul de 5 lei, în condițiile în care BNR a menținut un control strict asupra acestui prag psihologic, pentru a nu permite deprecierea monedei naționale peste acest nivel.

Există întrebări cu privire la posibilitatea facturării serviciilor în euro, având în vedere că acestea sunt comercializate în România și costurile operatorilor sunt predominant în lei. Totuși, DIGI Romania este singurul operator care respectă cursul BNR în momentul emiterii facturilor. Pe site-ul său, în secțiunea dedicată abonamentelor de telefonie mobilă, este clar menționat că „plata contravalorii serviciilor se va face în lei, la cursul BNR valabil în ziua emiterii facturii”.

Restul operatorilor de pe piață utilizează algoritmi diferiți pentru calculul facturilor în euro, decizie care a generat discuții și nemulțumiri în rândul consumatorilor.

„Atunci cand achiti factura Vodafone vei plati la cursul valutar de referinta calculat ca media cursurilor valutare ale primelor cinci banci sistemice din Romania” se arata pe site-ul companiei.

Cele cinci banci cu care se va face media sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank si UniCredit Bank, iar cotatiile luate in calcul sunt, evident, cele de vanzare, plasate la peste 5 lei/euro, scrie conso.ro.

Pentru Orange, totuși, raportarea pare mai avantajoasă având în vedere cursul de vânzare al unei singure bănci, ING Bank.

„Din data de 1 septembrie 2022, Orange Romania va folosi un nou curs de schimb valutar, de referinta pentru procesele de vanzare si facturare. Cursul de schimb valutar la care se va face facturarea este reprezentat de valoarea cursului de vanzare ING Bank anunțat pe site-ul bancii, in sectiunea dedicata cursului valutar (standard) pentru persoane fizice, in ziua lucratoare anterioara zilei emiterii facturii, la ora 15:00”.

Și Telekom se raporteaza tot la cursul ING, dar la cel pentru persoane juridice.

„Facturile Telekom sunt emise in RON. Calculam valoarea lor la ultimul curs de vanzare EUR/RON pentru persoane juridice al ING Bank Romania din ziua lucrătoare anterioara inceputului perioadei de facturare”.

Cursul BNR este sub 5 lei

În data de 20 iunie, Banca Națională a României a stabilit un curs de 4,9763 lei/euro, iar acesta va fi folosit pentru facturarea abonaților DIGI România emisă în această zi.

Vodafone a calculat un curs pentru 20 iunie pe baza mediei cursurilor de vânzare ale celor 5 bănci sistemice, rezultând 5,0424 lei/euro.

Orange a optat pentru cotatiile standard pentru clienții persoane fizice ale ING Bank pentru aceeași dată, ajungând la 5,0758 lei/euro.

Telekom a afișat pe site-ul său cursul valabil în 20 iunie, respectiv 5,0657 lei/euro, puțin mai bun decât cel de la Orange, dar mai mare decât cel de la Vodafone, care se bazează pe media cursului celor 5 bănci sistemice.

Problemele majore apar însă în cazul facturării pentru reîncărcările de credit sau achiziționarea de cartele preplătite. Orange aplică un curs de 5,3296 lei/euro (cursul de vânzare ING Bank plus 5%), iar Vodafone utilizează 5,3802 lei/euro (cursul de vânzare ING Bank plus 6%).

Abonații DIGI plătesc conform cursului BNR, fără costuri suplimentare. La Vodafone, facturile sunt mai mari cu 1,32% comparativ cu exemplul luat în calcul. La Orange, adaosul din cursul de schimb este de 1,99%, iar la Telekom de 1,79% (ambele cursuri ING, dar pentru persoane juridice).

Utilizatorii de cartele Orange și Vodafone plătesc suplimentar pentru confidențialitatea oferită, ajungând să fie taxati și cu 8% peste cursul oficial.

Situația amintește de dificultățile pe care le-au avut debitorii înainte de IRCC, când ROBOR-ul era suspectat că nu reflecta tranzacțiile reale, favorizând băncile.

Dacă se va permite continuarea facturării în valută pentru consumatori, este anormal ca moneda națională să fie evitată. Ar trebui introdusă o lege sau reglementare care să impună facturarea la cursul BNR sau la un alt curs de referință transparent, pentru a proteja consumatorii de practici potențial dăunătoare.