Vânate de Finanţe pentru TVA, persoanele fizice care au vândut mai mult de cinci apartamente noi într-un an se fac vinovate şi de încălca­rea Regulamentului valutar, da­că au încasat avansul sau preţul întreg în valută. În ilegalitate sunt şi cumpărătorii care au făcut plata.

Dacă au avut economii în eu­ro, românii care au cumpărat apartamente în blocuri construite pe persoană fizică au putut plăti fără probleme avansul în valută. Vânzătorii acceptă să încaseze în euro chiar preţul întreg, neobligându-şi clienţii să treacă înainte pe la casa de schimb şi să suporte costurile aferente doar pentru a aduce lei. Avansul în bancnote euro a fost acceptat, la mica înţe­legere, chiar şi de dezvoltatori imobiliari companii, deşi oficial s-a înregistrat plata sumei în valută ca „echivalent în lei“.

Puţini s-au gândit însă că astfel de plăţi în valută, dacă fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, sunt ilegale. „Astfel de încălcări ale Regulamentului valutar sunt grave, contribuind la fenomenul nedorit de euroizare a economiei“, spune Mugur Şteţ, purtătorul de cuvânt al BNR. Din fericire pentru autorii faptelor „grave“, care au plătit sau încasat în euro preţul locuinţelor vândute de dezvoltatori, auto­rităţile nu s-au lămurit încă cine trebuie să constate şi să sancţioneze încălcarea legii, pasându-şi reciproc responsabilitatea.

Lanţul slăbiciunilor

„Constatarea ar trebui făcută prin aparatul Ministerului Finanţelor, unde pot fi văzute contractele de vânzare-cumpărare încheiate şi unde se stabilesc, de alt­fel, şi impozitele pentru vânzarea bunurilor“, spune purtătorul de cuvânt al BNR. Finanţele primesc într-adevăr de la notari lista tranzacţiilor imobiliare pentru a obliga să plătească TVA persoanele fizice care au vândut mai mult de cinci imobile pe an (în scop comercial). Pentru încălcarea Regulamentului valutar, însă, reprezentanţii ANAF consideră că responsabilă e BNR. Directorul general al Di­recţiei Coordonare Inspecţie Fiscală din ANAF, Ma­rian Morcoaşă, spune că Agenţia nu are competenţe legale de aplicare şi, impli­cit, de sancţionare a nerespectării dispo­ziţiilor Regulamentului valutar, în con­diţiile în care art. 7 din Regula­ment stabileşte că sancţionarea se face  con­form Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR sau Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară. Or, arată reprezentantul ANAF, „din aceste ultime două acte normative, reiese faptul că BNR este abilitată să aplice prevederile acestora“.

Amendă sau confiscarea întregii sume?

184-41450-28_hands_45.jpgÎn legea privind statutul BNR, amenzile pe care le poate aplica banca centrală pot ajunge la 5.000 de lei. Dacă responsabilitatea sancţiunilor ar aparţine însă Finanţelor, cum susţine reprezentantul BNR, este mai puţin clar cum trebuie stabilit cuantumul acestora. „Este doar o opinie personală, dar nu cred că s-a reglementat situaţia concretă a aplicării sancţiunilor“, spune Adrian Cucu, secre­tar general ANAF. În opinia sa, „dacă s-ar considera aceste tranzacţii acte comercia-le ilicite, după Legea nr. 12/1990, ar fi prea dur, pentru că sancţiunile ar fi exagerate: confiscarea întregii sume. O variantă poate fi sancţionarea ca practici comerciale incorecte, de către Protecţia Consu­ma­torului“. Din partea ANPC, însă, Irina Vasile, şef serviciu, crede că sancţiunile şi constatarea trebuie să le facă Finanţe­le sau BNR: „Nu ţine de noi. Părţile fac plăţi de comun acord, nu e lezat consumatorul, ci politica monetară a BNR.“

Preferinţă pentru monede mai sigure

Confuzia autorităţilor arată la ce situaţii absurde se poate ajunge în aplicarea unor reglementări care interzic oamenilor să folosească în tranzacţii ce monedă le convine. Într-o economie în care politici­le statului au creat permanent inflaţie, românii au încercat să-şi protejeze economiile sau afacerile folosind monede mai stabile. Şi cum încrederea în leu nu s-a putut impune cu forţa, prin Regulamentul valutar, mare parte din tranzacţii continuă să se realizeze în valută, iar dolarizarea sau euroizarea economiei arată permanent cu degetul către proasta calitate a banilor locali. Deşi folosirea unei monede mai stabile poate însemna o afacere mai sigură, rezidenţii care fac plăţi, încasări, transferuri în altă monedă decât leul, în operaţiuni comerciale (cu câteva excepţii expres prevăzute: comerţ exterior, în aeroporturi, turism internaţional, operaţiuni ocazionale ş.a), sunt consideraţi „sabotori“ ai politicii monetare.

70% Este ponderea estimată a tranzacţiilor care se fac în valută, în totalul tranzacţiilor din economia românească,  moneda preferată fiind euro

Interdicţii abuzive

Anti-socialism monetar

184-41452-28_octavianjora_45.jpgOctavian Dragomir Jora, lector univ., ASE Bucureşti

Limitând alternativele monetare la dispoziţia populaţiei, banca centrală se asigură că moneda naţională, ori­cât de inflatată ar fi, rămâne „cerută“ de populaţie. În absenţa unei cereri mari, valoarea relativă (la bu­nuri sau alte valute) a monedei naţionale nu ar mai putea fi susţinută, ceea ar trăda slăbiciunea managementului monetar din spatele ei (şi) prin căderi de curs în raport cu alte valute. Iar spirala neîncrederii ar irumpe astfel. Pentru a evita acest lucru, băncile centrale apără prin orice mijloace postulatul „patriotic“, dar de o arbitrarietate înfiorătoare, potrivit căruia pe teritoriul unui stat moneda oficială „trebuie“ să aibă întâietate (de fapt, încercarea vizează ­cvasimonopolul efec­tuării încasărilor şi plăţilor din tranzacţiile derulate). Acest fapt e însă într-o „minoră“ contradicţie cu principiul constituţional al „garanţiei sau ocrotirii proprietăţii private“. Click aici pentru a citi mai mult.

Iluzii monetare

184-41451-28_bogdanglavan_45.jpgBogdan Glăvan, prof. univ. doctor în economie

Dolarizarea este un sub- stituent pentru o bu­nă guvernanţă, cel pu­ţin în domeniul monetar. Tris­ta experienţă a ro­mâ­nilor cu inflaţia este motivul pentru care au ajuns să prefere să utilizeze o altă monedă. Leul nu e nici azi o monedă atât de credibilă pe cât este euro sau do­la­rul. Şi în domeniul monetar, produ­sul bun scoate din piaţă produsul prost. E evident mo­tivul pentru care BNR doreşte pedepsirea celor care folosesc mo­nede străine în derularea afacerilor: nu vrea să fie concu­rată de nimeni în produc­ţia monetară. Statutul de monopolist îi ofe­ră o căl­duţă pozi­ţie, din care poate să predice cu indiferenţă că „fiecare popor are mo­neda pe care o merită“ şi, când în­dem­nurile iraţionale de a paria pe leu nu mai au efect, să ne sfideze cu replici ironice de genul „Vi se pare că leul s-a depre­ciat prea mult?“ În loc să instituie pedepse şi să ridice în piaţa publică ţepe pentru „speculanţii“ din piaţa valutară, oficialii BNR ar face bine să se concentre­ze asupra a ceea ce au de făcut, a serviciului pentru care sunt plătiţi de contribuabili: însănătoşirea leului. E o iluzie să credem că prin interdicţii şi prohi­biţii vom ajunge să folosim o monedă mai bună.