Nu există teroare mai mare pentru o țară decât să aștepte momentul în care imaginea îi va fi greu pusă la încercare prin retrogradare de către o agenție de rating financiar. Mai ales în condițiile în care experiențele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu trebuie neapărat ca o agenție să facă o astfel de mutare pentru ca investitorii să se inflameze.
Este îndeajuns să apară un zvon privind o eventuală coborâre a ratingului și deja situația devine infinit mai grea.
În această poziție se află acum Ungaria, o țară care așteaptă ca, din moment în moment, Standard and Poor’s să decidă și să comunice investitorilor faptul că statul vecin cu noi a fost inclus în categoria celor nerecomandate pentru investiții.
Să ne amintim un lucru: în septembrie 2008, banca Lehman Brothers era notată cu ratingul maxim pe care îl poate avea o țară sau o instituție, și anume AAA. Neglijența agențiilor de rating a dus la ciudatul paradox ca o bancă să falimenteze în timp ce avea cea mai bună notă. Perioada de după falimentul Lehman a inclus și un șir de acuzații, deloc lipsite de fundament, la adresa acestor agenții, care fie au închis ochii, fie nu au văzut problemele în care se zbătea una dintre cele mai importante bănci din lume de la ora aceea.
Astăzi ne confruntăm cu ceea ce aș numi “răzbunarea agențiilor de rating”, un fenomen care ar putea fi rezumat în următorul fel: “ne-ați acuzat că n-am suflat în ciorbă, acum, vă convine sau nu, suflăm și în iaurt”.
Absurdul constă în faptul că se trece de la o situație în care agențiile de rating au fost lipsite de credibilitate la o situație diametral opusă în care sunt tot lipsite de credibilitate. Trăim tirania reabilitării forțate: agențiile încearcă, cel mai probabil, să arate că de fapt sunt instituții care își merită banii prin vigilența lor (să nu uităm că toate agențiile de rating sunt plătite pentru serviciile lor chiar de către “beneficiarii” notărilor).
Ce este și mai interesant este că nu au reușit să demonstreze acest lucru, ba dimpotrivă. Lipsa de credibilitate s-a accentuat și mai mult, mai ales că, în ultima perioadă, unele reduceri ale ratingurilor s-au făcut fără formularea clară a unui argument. Cu toate astea, investitorii se conduc după aceste note, iar nesiguranța se propagă.
Tristul adevăr este că deși se doreau a fi instituții care să ofere o serie de repere pentru investiții, agențiile despre care vorbim au devenit cei care trag scaunul de sub picioarele unor state aflate la eșafod, cu ștreangul strâns legat de gât.
Conspiraționiștii vor spune că au interese ascunse, iar liderii statelor vizate le vor acuza că fac erori. Până una alta, nimeni nu a renunțat la serviciile lor, iar erorile s-au produs pe banii celor loviți. Acesta este doar unul din paradoxurile crizei.
Patologia moralei se poate manifesta în două moduri, ambele la fel de periculoase: laxismul sau scrupulul. Morala agențiilor de rating a devenit scrupuloasă după ce mult timp a fost extrem de laxă.