Pentru cei mai mulți dintre noi, bucătăria este considerată ”inima casei”, fiind nu numai locul unde se prepară și servesc mâncăruri delicioase, ci și un spațiu care, la nevoie, poate fi transformat într-un spațiu de lucru atunci când muncești de acasă, și chiar un birou improvizat unde cei mici își pot face temele, sub supravegherea ta.
Majoritatea reprezentantelor sexului frumos – pentru că de regulă ele petrec mult timp aici acordă o mare importanță modului în care această cameră este amenajată. Piesele de mobilier trebuie să fie rezistente, cu un aspect plăcut și care să se achite cu brio de sarcina pentru care au fost proiectate. Și cum am putea despre o bucătărie în care te simți în largul tău fără a aminti de scaunele de aici, unele care trebuie să fie alese cu mare grijă. Prin urmare, în rândurile următoare am decis să îți oferim câteva informații despre aceste piese de mobilier.
Funcționale și estetice
Potrivit specialiștilor, scaunele de bucătărie trebuie să îndeplinească două mari cerințe pentru a fi considerate perfecte pentru acest spațiu: să fie funcționale și estetice. În rest, ai libertatea să optezi pentru ceea ce îți place și se potrivește bine cu bugetul pe care îl ai la dispoziție.
Scaune de bucătărie convenționale
Sunt cele tapițate, cu un spătar care impune, și pe care majoritatea oamenilor îl au în minte atunci când vine vorba despre amenajarea unei bucătării unde spațiul nu este o problemă.
Scaune pliabile
În cazul în care bucătăria nu impresionează din punctul de vedere al dimensiunilor acesteia, scaunele pliabile sunt foarte practice în acest caz. Le vei deschide doar când ai nevoie de ele, ceea ce înseamnă că nu ocupi în mod inutil un spațiu și așa destul de redus.
Scaune înalte pentru bar
În ultima vreme, specialiștii în amenajări interioare susțin că blatul înalt este un ”must”. În acest caz, cel mai bine se potrivesc acele scaune înalte, pentru bar. De fapt, exista atat de multe avantaje sa ai o bucatarie cu scaune de bar, iar faptul că le poți integra oriunde în alte camere din locuință ar trebui să fie de ajuns ca să faci și tu o astfel de alegere.
Scaune taburet
Pentru cei nostalgici după vremurile copilăriei lor, sau poate nu au la dispoziție un buget atât de mare, scaunele de tip taburet sunt o soluție. Alegerea lor este una bună și atunci când bucătăria ta nu excelează la capitolul spațiu disponibil.
Dacă dorești produse mai accesibile, poți sa cumperi pentru bucătărie scaune tip taburet. Cu toate ca nu foarte elegante sau confortabile, pot fi o alegere foarte bună pentru cei cu buget limitat sau care nu au un spațiu generos la dispozitie.
Scaune moderne
Cu toții ne dorim o locuință amenajată în așa fel încât să pară desprinsă din revistele de specialitate sau din imaginile de pe internet pe care le ”devorăm” pentru a ne face o idee despre cum ar trebui să arate casa noastră. O idee interesantă, pe care ai putea să o folosești ar fi o abordare modernă, mai ales dacă ești genul de persoană extrovertită, care iese ușor în evidență, cu o personalitate debordantă. Stilul modern este caracterizat prin acele linii clare și drepte, culori îndrăznețe și multe forme geometrice. Prin urmare, și scaunele tale de bucătărie trebuie să se înscrie în aceeași linie. Optează pentru acele scaune moderne, la realizarea cărora s-a folosit metal și/sau plastic, cu un finisaj oarecum lucios. Caută pe internet câteva modele de astfel de scaune, și este posibil să fii cucerit de ceea ce ți se oferă!
Scaune tradiționale
Adori stilul tradițional? Atenție, nu îl confunda cu cel rustic, deși au destul de multe elemente comune! În acest caz, niște scaunele de bucătărie cu o formă simplă, confecționate din lemn masiv sunt perfecte.. Nici scaunele de tip taburet nu sunt o alegere greșită atunci când vine vorba despre stilul tradițional, iar spațiul nu îți permite să te desfășori așa cum îți dorești. Lemnul de nuc sau mahonul este de preferat, pentru că ai parte atât de un aspect frumos, dar și de o rezistență ridicată. Cu toate acestea, în majoritatea magazinelor de mobilă vei găsi scaune de bucătărie pentru stilul tradițional confecționate din pin!
Scaune rustice
Stilul rustic este preferatul tău? Atunci nu ai de ce să te plângi, pentru că vei găsi numeroase modele de scaune de bucătărie care să se potrivească perfect cu ideile tale de a amenaja bucătăria. Poți găsi astfel de produse atât în magazinele fizice, dar și pe internet, așa că începe chiar acum să gândești cum ți-ai dori să arate la final bucătăria ta.
Scaune de lux
Pentru cei care nici bugetul, dar nici spațiul nu reprezintă o problemă, există și varianta de a apela la scaune de bucătărie de lux. Dacă acesta este și cazul tău, recomandarea noastră este să îți îndrepți atenția către cele fabricate din materiale de lux, care au suprafețe care reflectă lumina și, mai ales, au și un aspect care impresioneză. Cele cu detalii sculptate sunt de mare efect, iar tapițeria este confecționată tot din materiale care sugerează cel mai bine ideea de lux și eleganță, ca de exemplu pielea naturală sau catifeaua. Evident, prețul acestora este ceva mai ridicat, dar dacă îți dorești cu adevărat ca bucătăria ta să fie una de lux, atunci nu trebuie să te legi de un astfel de detaliu.